Mai puţin de 50% din elevii clasei a VIII-a au avut media peste 5 la simulare

Vocea.biz / 16.03.2018
Mai puţin de 50% din elevii clasei a VIII-a au avut media peste 5 la simulare

Mai puţin de 50% din elevii clasei a VIII-a care au susţinut simularea examenului de Evaluare Naţională au obţinut media generală peste 5, doar 33% reuşind să ia note peste 5 la Matematică, potivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei. Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 au fost în Capitală şi în judeţul Cluj. Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog.

Până la acest moment au fost corectate 99,4% dintre lucrări, iar rezultatele parţiale arată că 74.690 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 47% dintre elevii prezenţi, procent inferior celui înregistrat anul trecut (51,47%), titrează News.ro.

Pe tranşe de medii, se înregistrează următoarea situaţie: 22.554 de medii între 5 şi 5,99, 20.371 de medii între 6 şi 6,99, 15.805 medii între 7 şi 7,99, 10.968 de medii între 8 şi 8,99, 4.944 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 48 de medii de 10.

Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 s-au consemnat în judeţul Cluj (60,2%) şi în Capitală (64,7%).

La Matematică, doar 33,1 % dintre elevi au reuşit să obţină o notă peste 5, iar la Limba şi literatura română 63,1% au luat note mai mari sau egale cu 5. La proba de Limba și literatura maternă, 82,6% dintre elevi au obţinut note peste 5.

Ratele de participare pe discipline au fost următoarele: 99,5% (170.232 de elevi dintr-un total de 171.017 elevi de clasa a VIII-a) la Limba şi literatura română, 97,7% (10.081 elevi) la Limba şi literatura maternă şi 99,4% (170.056 de elevi) la Matematică.

Elevii de clasa a VIII-a au susţinut simularea examenului de Evaluare Naţională în perioada 5 – 7 martie. Examenul propriu-zis va avea loc în luna iunie.

Notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. ”Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi”, a precizat Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

Potrivit MEN, ”obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie”.

Examenul propriu-zis va fi susţinut de elevi în luna iunie: în perioada 4-8 iunie va avea loc înscrierea candidaţilor, în 11 iunie va fi susţinută proba de Limba şi literatura română – probă scrisă, în 13 iunie proba scrisă de Matematică şi în 14 iunie proba de Limba şi literatura maternă.

În 19 iunie vor fi afişate rezzultatele care pot fi contestate, iar rezultatele finale vor fi anunţate în 23 iunie.

Citește și...