Angajații MTS și cei ai Direcţiilor Judeţene pentru Tineret şi Sport, în grevă japoneză

Vocea.biz / 16.03.2018
Angajații MTS și cei ai Direcţiilor Judeţene pentru Tineret şi Sport, în grevă japoneză

Angajații Ministerului Tineretului și Sprotului, precum și cei ai Direcțiilor Județene pentru Tineret și Sport au intrat în grevă japoneză ca urmare a nemulțumirilor legate de salarizare.

Sindicatul Național Sport și Tineret a anunțat că angajații pe care îi reprezintă au intrat în grevă japoneză. Sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul că nu au fost rezolvate problemele legate de salarizare.

“SNST anunță declanșarea programului de proteste la nivel național, ca urmare a faptului că memoriile și solicitările de dialog înaintate Ministerului Tineretului și Sportului, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Comisiei de Muncă și Protecție Socială a Camerei Deputaților, în care sunt expuse principalele probleme cu care se confruntă angajații din sistem au rămas fără răspuns. Tratamentul inegal și discriminatoriu legiferat prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/2017 în ceea ce privește salarizarea personalului din domeniile Sport și Tineret dar şi ignorarea propunerilor de corecție și a amendamentelor depuse, au determinat menținerea celui mai scăzut nivel de salarizare dintre toate categoriile de bugetari din România. Astfel, reîncadrarea personalului și comprimarea a 70% din totalul salariilor la un cuantum de 1300 lei net, nediferențiat pe funcții, grade , trepte, gradații au dus la apariția unor situații aberante pe care le-am semnalizat în repetate rânduri,” se arată într-un comunicat al SNTS.

Sindicaliștii mai argumentează și faptul că au fost tratați incorect de autorități.

“Ridicatul din umeri, nepăsarea și modul incorect și ilegal de relaționare cu organizația sindicală au alimentat tensiunile existente și ne obligă să recurgem la toate formele de acțiuni sindicale pentru a iniția drumul către o salarizare decentă și echitabilă! […] SNST atrage atenţia că nemulţumirile membrilor, aşa cum au fost transmise din toate judetele ţării, au ajuns la un nivel maxim, iar ignorarea acestora şi lipsa unor acţiuni imediate va duce la declanşarea unor conflicte, la escaladarea tensiunilor şi la manifestări spontane de protest, care pot fi urmate de boicotarea competitiilor sportive şi a activităţilor de tineret. Lipsa totală a unor răspunsuri şi soluţii, alături de amânarea întâlnirilor solicitate de sindicat cu conducerea, pot avea ca urmări reacţii în lanţ, care pot duce la blocarea totală a activităţii din Sport şi Tineret,” susțin sindicaliștii.

Pe lângă greva japoneză, angajații se pregătesc la finalul lunii martie de un protest în fața ministerului Muncii. Memorii vor fi depuse la Guvern, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii, Ministerul Educaţiei şi la Camera Deputaţilor.

Citește și...