Cinci agenți de la Poliția Autostrăzi au fost ridicați de ofițerii DGA în urma mai multor percheziții. Autoritățile au indicii că agenții au acceptat mită de la șoferi pentru a nu-i amenda.
Cinci agenți de la Poliția Autostrăzi au fost ridicați de ofițerii Direcției Generale Anticorupție în urma unor percheziții efectuate joi dimineața. Este vorba despre polițiști din Ialomița și Constanța, suspectați că au primit mită din partea șoferilor pentru a nu-i amenda pe aceștia.
“La data de 15.03.2018, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciului Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Ialomiţa, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, au procedat la efectuarea a 5 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Ialomiţa şi Constanţa şi au pus în executare un număr de 5 mandate de aducere, emise pe numele a cinci suspecţi, agenţi de poliţie în cadrul I.G.P.R. – Brigada Autostrăzi şi Misiuni Speciale, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale,” se arată într-un comunciat al DGA.
Cei cinci ar fi cerut între sume între 50 și 100 de lei.
“În fapt, în perioada iulie – august 2017, în timp ce suspecţii se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, de supraveghere şi control al traficului rutier pe Autostrada A2, au pretins şi primit sume de bani sau bunuri de la mai mulţi conducători auto, pentru a nu proceda la sancţionarea contravenţională. De asemenea, au existat mai multe situaţii în care unii dintre agenţii de poliţie care au constatat abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice, nu au aplicat sancţiuni contravenţionale. Din probatoriul administrat a rezultat că doi agenţi de poliţie au întocmit şi semnat în fals, în locul contravenientului, un proces-verbal de contravenţie,” explică anchetatorii.
Percheziții au avut loc și la sediul Poliţiei Autostrăzi Feteşti.
Agenții de polițe sunt acuzați de luare de mită și abuz în serviciu și urmează să ajungă în fața magistraților.