Achizițiile Poliției Locale București, în vizorul DNA. Procurorii verifică achiziționarea de încălțăminte, autoturisme și mașini de topit zăpada

Vocea.biz / 12.03.2018
Achizițiile Poliției Locale București, în vizorul DNA. Procurorii verifică achiziționarea de încălțăminte, autoturisme și mașini de topit zăpada

Direcția Națională Anticorupție verifică o serie de achiziții derulate de Poliția Locală București. Informația a fost făcută publică de consilierul municipal Ciprian Ciucu care a publicat adresa DNA pe pagina sa de socializare.

UPDATE 11:23 Gabriela Firea: “Am aflat azi dimineață”

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat luni, la sediul PSD, referitor la ancheta DNA la Poliţia Locală a Capitalei, că ea a aflat azi-dimineaţă dintr-o postare pe Facebook a unui consilier PNL, afirmând că ei primesc săptămânal cel puţin două adrese din partea Poliţiei Locale.

“Foarte interesant este faptul că eu am aflat azi dimineaţă de la o postare a unui consilier general PNL, deoarece cu asta se ocupă de fapt opoziţia în Consiliul General. Nu am ştiut pentru că probabil această adresă a DNA a fost trimisă direct la Poliţia Locală. M-am informat şi eu înainte să vin, a fost transmisă miercurea trecută, pe 7 martie. Probabil că toţi am fost ocupaţi cu ziua de 8 Martie şi nu am fost informată”, a declarat Gabriela Firea.

Edilul susţine că Primăria Capitalei primeşte săptămânal cel puţin două adrese din partea Poliţiei Locale.

„(…) Noi primim săptămânal cel puţin două adrese – şi nu de acum, de la preluarea mandatului – din partea acestei instituţii sau a altora care se ocupă cu anchetarea diferitelor situaţii şi noi am răspuns prompt, chiar mai devreme decât termenul limită, care figura pe respectivele adrese, tuturor întrebărilor. Este vorba de precizări care ni se solicită pentru contracte încheiate acum zece ani, opt-nouă ani, şase-şapte ani (…)”, a continuat ea.



Ciprian Ciucu, consilier municipal, a publicat pe pagina sa de socializare o adresă transmisă de DNA către Poliția Locală București. Potrivit documentului, procurorii au solicitat informații cu privire la achizițiile derulate de către instituție. Vizate sunt procedurile pentru achiziționarea unui lot de încălțăminte, a 30 de autoturisme Dacia Duster și a unei mașini de topit zăpada.

“Vă solicităm să ne puneți la dispoziție, în copie conformă cu originalul, toate documentele pe care le dețineți în legătură cu procedura de achiziție de către unitatea dumneavoastră, în cursul anului 2017, a unui lot de încălțăminte (pantofi), a unui număr de 30 de autoturisme Dacia Duster și a unei mașini de topit zăpada,” se arată în adresa DNA.

Procurorii mai verifică și modul în care a fost organizat examenul de ocupare a funcției de director executiv în cadrul Direcției de Ordine și Siguranță Publică.

Potrivit consilierului Ciucu, mai multe instituții din subordinea PMB au cumpărat mașini de topit zăpada, asta chiar dacă obligația revine companiei de salubritate. 13 astfel de mașini au fost achiziționate de instituții ale PMB, printre care și Poliția Locală iar prețurile mașinilor, deși cumpărate de la același furnizor, variază foarte mult, sune consilierul.

“Despre cele 12 mașini de topit zăpadă. La poliție e doar una, dar trebuie să înțelegem contextul general. Mașinile astea sunt luate de la același furnizor de către mai multe instituții din subordinea PMB. Li s-a cerut directorilor să le cumpere (și asta duce către vârful PMB) și, cu toate că au cam aceleași capacități, prețurile variază destul de mult, de ordinul ecilor de mii de euro. Aici au încălcat și Hotărârea CGMB care conține strategia pe salubritate în care se spune clar că obligativitatea achizitionării acestor utilaje este a operatorului de salubritate,” spune Ciprian Ciucu.

În ceea ce privește concursul, Ciucu este convins că examenul a fost unul doar de formă.

“În legătură cu examenul despre care se interesează DNA, e ca la proști. Proști rău! Unul dintre concurenți, Toma Nistor, apropiat de Văsîi, a scris corect subiectele din plicul celălalt, cel care nu a fost desfăcut! Cel care a pierdut a făcut contestație, examenul nu s-a mai concretizat, dar Nistor e în poliție, numit temporar,” a scris consilierul.

Ciucu aduce și alte acuzații Primarului General spunând că Gabriela Firea a adus persoane loiale din Ilfov pentru a ocupa posturi în instituțiile subordonate PGB.

“Astfel de examene s-au tot dat la PMB de când Gabriela Firea este Primar. Au fost aduși sute de oameni din Ilfov (unde Firea este președinte PSD) și Voluntari și a fost mărita și schema de personal ca să-i încapă pe toți. Pe banii noștri,” spune Ciucu.

Citește și...