Accident grav în Bucureşti, un mort şi trei răniţi – UPDATE

Bogdan Buburuz / 12.03.2018
Accident grav în Bucureşti, un mort şi trei răniţi – UPDATE

Un accident grav, soldat cu patru victime, a avut loc, duminică seara în sectorul 1. Trei maşini au fost implicate în evenimentul rutier, victimele fiind transportate la spital.

UPDATE 1: Una dintre victime a decedat la spital, la scurt timp după internare. Şoferul vinovat de producerea accidentului ar fi circulat cu viteză foarte mare şi avea o alcoolemie de 0,78.



Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Ilfov-Bucureşti, Adrian Marin, în accidentul care a avut loc în jurul orei 21:00, au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau cinci persoane. Patru dintre acestea au rămas încarcerate ca urmare a accidentului, trei fiind inconştiente.

ISU Ilfov-Bucureşti a intervenit la faţa locului cu şase ambulanţe SMURD, două echipaje de descarcerare şi un echipaj din cadrul Detaşamentului Special de Salvatori.

După o intervenţie care a durat aproximativ jumătate de oră, cele patru persoane au fost extrase, fiind transportate la spital. Două dintre acestea erau inconştiente, intubate, iar celelalte două erau conştiente, suferind politraumatisme.

Citește și...