Ministrul Educației cere inspectoratelor organizarea de simulări pentru elevii afectați de boicot

Vocea.biz / 05.03.2018
Ministrul Educației cere inspectoratelor organizarea de simulări pentru elevii afectați de boicot

Ministrul Educației a precizat că va solicita Inspectoratelor Școlare organizarea de noi simulări pentru elevii afectați de boicotul cadrelor didactice. Valentin Popa a mai spus și că se va verifica dacă protestul profesorilor a fost unul legal sau au fost încălcate atribuțiile din fișa postului.

Ministrul Educației, Valentin Popa, a precizat că va solicita organizarea de noi simulări pentru Evaluarea Națională. Cererea se va transmite Inspectoratelor Școlare, iar organizarea va avea loc la nivel județean astfel încât elevii care au fost afectați de boicot să poată să își verifice cunoștințele.

Ministrul a mai precizat și că se verifică modul în care s-a realizat boicotul. Popa a subliniat că se analizează dacă protestul a fost unul legal sau dacă cadrele didactice se fac vinovate de încălcarea atribuțiilor din fișa postului.

Peste 1.100 de școli au anunțat că vor boicota organizarea simulării Evaluării Naționale dar, potrivit ministrului, probleme au fost doar în 25 de școli din județele Harghita, Prahova, Buzău, Ialomița și Arad.

Valentin Popa a mai precizat și că cei din comisiile județene aveau obligația de a găsi soluții în așa fel încât elevii să nu fie afectați.

Citește și...