Firea: Vom achiziţiona locuinţe sociale pentru că ar dura prea mult să le construim

Vocea.biz / 02.03.2018
Firea: Vom achiziţiona locuinţe sociale pentru că ar dura prea mult să le construim

Primarul Capitalei Gabriela Firea afirmă că la nivelul Bucureştiului au fost înregistrate 3.000 de cereri pentru unităţi locative, existând familii care nu au unde locui. Firea a precizat că în cazul medicilor şi asistenţilor, apartamentele şi garsonierele vor fi cumpărate, în primă fază, pentru că ar dura prea mult construirea lor.

„Avem 3.000 de cereri de unităţi locative la nivelul Bucureştiului, sunt situaţii foarte grave, familii care nu au unde să stea, iar acum improvizează şi viaţa lor este un coşmar. Deci nişa noastră este în primul rând această zonă a locuinţelor sociale”, a declarat vineri primarul Gabriela Firea.

Edilul a precizat că după construirea, de către Trustul de Clădiri Metropolitane, a unităţilor locative pentru cazurile sociale, vor fi construite şi locuinţe de serviciu, titrează News.ro.

Referitor la amplasamente, Firea a spus că au fost identificate terenurile pe care vor fi construite acestea şi au fost realizate deja documentele tehnice.

De asemenea, Firea a amintit de achiziţionarea locuinţelor pentru medici şi asistenţi, pentru primele 300 fiind alocaţi 15 milioane de euro.

„În etapa a doua vom construi şi locuinţe de serviciu, dar Primăria Capitalei anunţă, începând de astăzi, că intră pe piaţa imobiliară ca un jucător onest, în sensul că în perioada următoare vom demara achiziţionarea a 300 de locuinţe pentru medici şi asistenţi, iar în etapa a doua încă 200, în total 500 de locuinţe pentru medici şi asistenţi, astfel încât să nu mai fie tentaţi să plece din ţară, principalul motiv pe care ni l-au transmis medicii este acela că în Bucureşti chiria este foarte scumpă şi nu îşi permit, cu salariul pe care îl au, să-şi ia un credit imobiliar pentru a-şi cumpăra o casă”, a precizat ea.

Primarul Capitalei a spus că vor fi cumpărate aceste locuinţe fiindcă ar dura prea mult construirea loc, având în vedere că din 1.100 de medici şi 3.500 de asistenţi, 500 de cadre medicale au nevoie urgentă de locuinţă.

Citește și...