Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, a propus, miercuri, într-o intervenţie televizată, modificarea legislaţiei în aşa fel încât penalii care plătesc prejudiciile din dosar să nu facă închisoare.
“Statul trebuie să recupereze banii. Nu cred că a duce oamenii în puşcărie reprezintă o soluţie. rebuie mers pe o asemenea abordare. Trebuie să avem o situaţie clară cu toate structurile care au rol de a recupera prejudiciul şi poate şi o modificare de legislaţie, ca abordarea să fie aceasta, nu să urmăresc să meargă la puşcărie, ci să recuperez banii. Nu e o dorinţa de a scăpa pe cineva, dacă nu plăteşte, atunci face puşcărie. Astăzi nu există o astfel de abordare, de discuţie”, a declarat Teodorovici la B1 TV.
Ministrul Finanţelor a dat ca exemplu cazul unui român din SUA care ar fi negociat cu statul într-un dosar cu prejudiciul de 3-4 milioane de euro şi a plătit două milioane de dolari şi nu a intrat la puşcărie.
Declaraţiile ministrului vin în contextul în care şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, la prezentarea bilanţului pe 2017, că în multe cauze, deşi sunt dovedite fapte penale, autorităţile publice nu se constituie parte civilă pentru recuperarea prejudiciilor.