Secretarul de stat Raed Arafat a lansat, joi, în prezenţa ministrului de Interne, Carmen Dan, şi a comisarului european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides, site-ul www.fiipregatit.ro care cuprinde informaţii centralizate despre intervenţia la calamităţi naturale şi situaţii de urgenţă.
Platforma la care s-a lucrat în ultimele patru luni oferă cetăţenilor posibilitatea de a afla informaţii despre acordarea de prim ajutor în diferite situaţii, dar şi cele mai bune modalităţi de intervenţie la calamităţi naturale – ger, cutremur, caniculă – sau situaţii de urgenţă, printre care incendiu de proporţii sau accident nuclear, titrează News.ro.
”Nu am vrut să lăsăm să treacă Ziua Protecţiei Civile fără a mai face un pas pentru pregătirea populaţiei. Astfel, a fost creat un portal unic pe care populaţia poate să acceseze toate informaţiile necesare pe situaţii de urgenţă, pentru pregătirea lor. În loc să caute pe site-ul IGSU, pe site-ul DSU sau alte site-uri, noi aducem toate informaţiile la un loc. Intră pe www.fiipregatit.ro şi poate să acceseze absolut toate aceste date. Este un pas mai departe”, a declarat Raed Arafat.
Site-ul a fost realizat de către Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi cuprinde informaţii despre acordarea de prim ajutor în diferite situaţii, dar şi cele mai bune modalităţi de intervenţie la calamităţi naturale – ger, cutremur, caniculă – sau situaţii de urgenţă, printre care incendiu de proporţii sau accident nuclear.
Raed Arafat a precizat că portalul, care are şi o secţiune video, va mai fi completat cu diferite informaţii.
”Rolul nostru este de a fi pregătiţi şi avem responsabilitatea de a fi pregătiţi”, a mai spus Raed Arafat.
Acesta l-a invitat pe comisarul european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor, Christos Stylianides, aflat într-o vizită în România, să apese butonul pentru lansarea oficială a site-ului.
”Este foarte inovativ. Excelent! România dă astfel un exemplu”, a declarat Christos Stylianides.
Acesta a avut o întâlnire cu ministrul Carmen Dan pe problema creării unei capacităţi de intervenţie suplimentare a Uniunii Europene în situaţii de urgenţă – Rescue.
”Vizita vine în mijlocul unei situaţii de urgenţă generată de efectele severe ale fenomenelor meteorologice. Aceasta are loc nu doar în România, ci în întreaga regiune balcanică. Am avut, astfel, ocazia să discutăm aplicat despre intervenţia în situaţii de urgenţă. De aproape o săptămână, structurile pentru situaţii de urgenţă intervin neîncetat pentru a salva oameni şi bunuri, iar acest lucru se întâmplă în toate statele din regiune”, a declarat Carmen Dan, care a precizat că răspunsul la situaţiile urgenţă este un domeniu pe care România îl va avea în vedere şi în perioada în care va deţine preşedinţia Consiliului UE.
Aceasta a adăugat că ”ideea creării unei capacităţi de intervenţie suplimentare este salutară, însă statele membre trebuie să păstreze comanda şi controlul resurselor, Comisia Europeană urmând să menţină coordonarea operaţională”.
”În viziunea specialiştilor din MAI, acesta este cel mai eficient mod în care Rescue ar putea funcţiona,. L-am asigurat pe domnul comisar european de întreaga noastră deschidere pentru a colabora în vederea creşterii capacităţii de răspuns la situaţii de urgenţă a statelor membre şi a Uniunii Europene”, a mai spus Carmen Dan.
La rândul său, Christos Stylianides a afirmat că înfiinţarea Rescue este necesară întrucât schimbările climatice au dus la apariţia unor dezastre naturale mai puternice şi mai frecvente.
”Ca rezultat al schimbărilor climatice, dezastrele naturale sunt mai violente,mai frecvente şi asta este realitatea. Acesta este, din păcate, noul normal şi afectează fiecare colţ din Europa. Catastrofalele incendii de pădure, inundaţiile de anul trecut au demonstrat că actualele capacităţi nu sunt suficiente, mai ales când multiple dezastre naturale se întâmplă în ţări diferite. (…) Trebuie să ne adaptăm la această nouă realitate, să fim mai bine pregătiţi să intervenim şi să ne pregătim. Trebuie să fim mai bine pregătiţi să ne apărăm cetăţenii şi proprietăţile lor”, a mai spus comisarul european.
Acesta a explicat faptul că nou înfiinţata structură Rescue ar urma să intervină atunci când când capacităţile şi resursele naţionale nu vor fi suficiente în rezolvarea unei situaţii de urgenţă.