Din cauza vremii nefavorabile, Drumul Naţional 3 Băneasa – Ostrov (judeţul Constanţa) şi 13 drumuri judeţene sunt în continuare închise, joi seară, anunţă Centrul Infotrafic. Circulaţiua pe Autostrada Soarelui şi pe A 4 a fost reluată şi se desfăşoară în contiţii de iarnă.
Centrul Infotrafic anunţă că circulaţia rutieră s-a reluat, fără restricţii de tonaj (în condiţii de iarnă) atât pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, cât şi pe autostrada A4 Ovidiu – Agigea, pe ambele sensuri de deplasare, scrie News.ro.
Rămâne închis, însă, DN 3 Băneasa – Ostrov (judeţul Constanţa), echipele de intervenţie încercând deschiderea traficului.
Totodată sunt închise în continuare 13 drumuri judeţene, cele mai multe, respectiv cinci, în judeţul Olt. Mai sunt drumuri închise în judeţele Bacău (1), Călăraşi (2), Teleorman (4) şi Vaslui (1).
ANM anunţă că începând de joi şi până duminică vor fi precipitaţii mixte şi polei, ninsori moderate cantitativ şi strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Banat şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului. De asemenea, instituie cod galben de ger în Maramureş, Crişana, Banat, vestul Olteniei şi cea mai mare parte a Transilvaniei şi cod portocaliu în Moldova, estul Transilvaniei, Muntenia, Dobrogea şi local în Oltenia.