Ministerul Public anunţă că a finalizat analiza modificărilor aduse Codului de procedură penală: 33 de articole de lege prezintă elemente de neconstituţionalitate

Vocea.biz / 25.06.2018
Ministerul Public anunţă că a finalizat analiza modificărilor aduse Codului de procedură penală: 33 de articole de lege prezintă elemente de neconstituţionalitate

Ministerul Public anunţă luni că a finalizat analiza modificărilor aduse Codului de procedură penală, 33 de articole de lege prezentând elemente de neconstituţionalitate. Articolele criticate de Parchetul General se referă la prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare sau drepturile persoanei vătămate şi ale inculpatului, dar şi la realizarea unei anchete efective, transmite News.ro.

“Principalele observaţii au în vedere încălcarea standardelor privind calitatea legilor referitoare la claritate, coerenţă şi predictibilitate, nerespectarea exigenţelor în materie de redactare legislativă consacrate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, afectarea principiilor securităţii juridice şi a încrederii legitime în dispoziţiile legii prin lipsa de rigurozitate a unor texte”, arată Ministerul Public.

Articolele criticate de Parchetul General se referă la prezumţia de nevinovăţie, la dreptul la apărare sau drepturile persoanei vătămate şi ale inculpatului, dar şi la realizarea unei anchete efective.

Reprezentanţii Ministerului Public spuneau săptămâna trecută că sunt îngrijoraţi de modul în care au fost adoptate modificările Codului penal şi Codului de procedură penală, fără să fie luate în considerare observaţiile şi propunerile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi ale asociaţilor de procurori şi judecători şi fără o consultare. Parchetul General transmitea atunci că se face o analiză a aspectelor de neconstituţionalitate privind modificările aduse legislaţiei penale.

Proiectul PSD-ALDE-UDMR de modificare a Codului de procedură penală a fost votat de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, după mai multe ore de dezbateri. PNL şi USR au anunţat că vor ataca legea la Curtea Constituţională.

 

Citește și...