Preşedintele Sindicatelor din Penitenciare: Liviu Dragnea ar trebui să ceară scuze victimelor infracţiunilor

Vocea.biz / 23.06.2018
Preşedintele Sindicatelor din Penitenciare: Liviu Dragnea ar trebui să ceară scuze victimelor infracţiunilor

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu, spune că liderul PSD Liviu Dragnea ar trebui să ceară scuze victimelor infracţiunilor şi românilor pe care i-a înşelat şi precizează că la 30 ianuarie 2018 se aflau în penitenciare exact 73 de condamnaţi pentru abuz în serviciu, dar mii de criminali (6156), tâlhari (4387), condamnaţi pentru furturi (5190), violatori (1979), traficanţi de droguri (1434) şi condamnaţi pentru înşelăciune (997), titrează News.ro.

”La 30 ianuarie 2018 se aflau exact 73 de condamnaţi pentru abuz în serviciu în penitenciare. Niciunul n-a deturnat banii copiilor defavorizaţi. Domnul Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor şi recent condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru infracţiuni de abuz în serviciu, a declarat că îşi cere «iertare de la miile de români, care unii stau în puşcărie pe un articol neconstituţional, alţii sunt târâţi prin tribunale pe baza aceloraşi articole sovietice (…)». Nu comentăm construcţia frazei, emoţia momentului explică scăpările, dar, pentru conformitate, precizăm că în penitenciarele româneşti, la 30 ianuarie 2018, se aflau în detenţie exact 73 de condamnaţi  la pedepse cu închisoarea între 2 şi 5 ani pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Această cifră s-a redus sensibil după aplicarea legii recursului compensatoriu”, se arată într-un comunicat semnat de preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Sorin Dumitraşcu.

Acesta precizează că în penitenciare sunt în schimb mii de criminali (6156), tâlhari (4387), condamnaţi pentru furturi (5190), violatori (1979), traficanţi de droguri (1434) şi condamnaţi pentru înşelăciune (997).

”Nu există niciun motiv ca cineva să le ceară scuze. Nici măcar un viitor coleg, actual demnitar al Statului Român. Reamintim că, după aplicarea legii graţierii mascate, 1 din 5 condamnaţi pentru infracţiunile de mai sus au fost puşi în libertate. Astăzi sunt aşadar liberi pe stradă şi comit alte infracţiuni mii de criminali, violatori, tâlhari şi hoţi. Statistic peste 70% din cei peste 5.000 de beneficiari se vor întoarce făcând alte mii de victime”, se arată în comunicat.

Preşedintele sindicatelor din penitanciare mai menţionează că ”Liviu Dragnea este singurul condamnat pentru infracţiuni de abuz în serviciu, care a instigat la deturnarea banilor destinaţi pentru asistenţa socială”.

”Banii destinaţi copiilor orfani sau plasaţi în grija statutului ori a persoanelor defavorizate au fost astfel folosiţi în interes de partid pentru plata unor sinecurişti. În acest context, îl informăm pe domnul Liviu Dragnea că Penitenciarul Giurgiu are un grad de ocupare de 87,21%, dar că ministrul Justiţiei a avut grijă să-l clasifice ca fiind în condiţii improprii, deşi este unul dintre cele 3 penitenciare construite după 1989. Va avea, deci, spaţiu suficient şi va beneficia şi de reducere de pedeapsă dacă va fi repartizat la acest penitenciar pe baza criteriului domiciliului. Aşadar, dacă simte nevoia să ceară cuiva iertare, îi recomandăm domnului Liviu Dragnea să se aibă în vedere milioanele de români pe care i-a minţit, zecile de mii de victime ale infracţiunilor care n-au primit nicio despăgubire şi miile de angajaţi din penitenciare care, deşi lucrează în condiţii improprii, încă mai au de recuperat o datorie de peste 1 milion de ore suplimentare neplătite. Ar fi un început. Din păcate, însă, n-o va face. A inventat «statul paralel» aşa cum înaintaşi ai domniei sale au inventat «agenturili străine», ori – mai târziu, după Revoluţie – «elementele reacţionare»”, se mai arată în comunicat.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a avut prima reacţie după condamnarea sa la trei ani şi jumătate de închisoare, el spunând vineri seară după şedinţa Comitetului Executiv al partidului că ceea ce s-a întâmplat ieri la instanţa supremă a fost “o execuţie în masă”. “A trebuit să fie condamnaţi nouă oameni ca să se justifice şi condamnarea mea”, a susţinut Dragnea. De asemenea, Liviu Dragnea a anunţat că rămâne în fruntea PSD, a Camerei Deputaţilor şi a coaliţiei de guvernare şi că va merge ”până la capăt”, că social-democraţii au greşit că au avut o atitudine procedural corectă în Parlament, iar de acum vor fi ”mult mai fermi şi mai radicală” cu ceea ce vor să facă. Liviu Dragnea le-a cerut scuze ”miilor de români care stau în puşcărie pe un articol neconstituţional”. “Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonţu, nici Kovesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea, nici alţii. Obiectivele la care m-am angajat şi pentru care mi-am asumat responsabilitatea rămân aceleaşi şi împreună cu colegii mei le vom duce la capăt”, a avertizat Dragnea.

Citește și...