Jandarmeria Română: Suntem asaltaţi cu tot felul de ameninţări, deloc voalate

Vocea.biz / 23.06.2018
Jandarmeria Română: Suntem asaltaţi cu tot felul de ameninţări, deloc voalate

Jandarmeria Română transmite, sâmbătă, un mesaj în care afirmă că avem cu toţii dreptul la a ne exprima liber opiniile, gândurile, sentimentele şi credinţele, dar acesta nu trebuie situat deasupra altor drepturi, precum dreptul la demnitate, la onoare, la reputaţie sau la siguranţa publică.

Jandarmii susţin că ”zilele acestea asistăm la o încercare de a configura noi şi noi polarităţi, între oameni şi instituţii, între generaţii, între copii şi părinţi”, iar în mediul online se transmmit incitări explicite la violenţă şi ameninţări la adresa jandarmilor, titrează News.ro.

”Dreptul prevăzut de Constituţia României de a ne exprima liber opiniile, gândurile, sentimentele şi credinţele ne aparţine tuturor, în egală măsură. În schimb, considerăm că acest drept, esenţial pentru orice societate democratică, nu trebuie să fie situat deasupra altor drepturi, la fel de legitime, precum dreptul la demnitate, la onoare, la reputaţie sau la siguranţa publică”, scriu jandarmii în debutul mesajului postat pe pagina de Facebook.

Aceştia afirmă că ”zilele acestea asistăm la o încercare de a configura noi şi noi polarităţi, între oameni şi instituţii, între generaţii, între copii şi părinţi”.

”În mediul virtual sunt lansate cu multă lejeritate mesaje sau afirmaţii care incită explicit la violenţă, la ură şi la intoleranţă faţă de noi toţi, tot români de altfel. Suntem asaltaţi cu tot felul de ameninţări, deloc voalate, de atacuri viscerale împotriva unor oameni, care fac parte dintr-o instituţie a statului român şi a căror menire este de a asigura protecţia şi siguranţa TUTUROR! «Vin galeriile», «Feriţi-vă, jandarmii au primit ordin să intervină», «Jandarmii au primit ordin să-i amendeze pe toţi» sau «Brutele de jandarmi care bat oameni în vârstă şi copii» sunt afirmaţii pe care le-am citit şi auzit zilele acestea, expresii de care, evident, ne delimităm cu fermitate, care nu ne aparţin şi care nu sunt decât încercări de exploatare au unui potenţial emoţional care să crească semnificativ riscul radicalizării împotriva forţelor de ordine, cu intenţia de a exista o ripostă. Este deja un truism că libertatea noastră se termină acolo unde începe libertatea celuilalt. Şi tot un adevăr, confirmat de sutele de mitinguri şi adunări publice la care Jandarmeria a asigurat măsuri de ordine publică, este acela că, de fiecare dată prin măsurile luate, am asigurat protecţia tuturor persoanelor care şi-au exprimat opiniile în mod paşnic şi fără să recurgă la violenţă”, mai scriu jandarmii.

Aceştia anunţă că vor continua să asigure siguranţa oamenilor laproteste cu ”profesionalism, moderaţie şi respectarea legislaţiei”.

Jandarmeria a transmis şi câteva recomandări:

• #Jandarmeria_Romana invită toţi cetăţenii care iau parte la adunările publice, să continue să coopereze şi să rămână în dialog permanent cu forţele de ordine, pentru a menţine caracterul paşnic şi civilizat
• Jandarmii sunt prezenţi la nivel naţional şi în Capitală pentru a asigura un climat de siguranţă pentru toţi cetăţenii, iar acţiunile jandarmeriei au strict scop preventiv şi NU restricţionează dreptul la liberă exprimare, atâta timp cât acesta se exercită în mod paşnic
• Respectaţi indicaţiile jandarmilor aflaţi în dispozitiv şi sesizaţi orice situaţie care poate afecta buna desfăşurare a manifestaţiilor
• Dacă participaţi la manifestări publice şi observaţi persoane care nu se comportă paşnic, depărtaţi-vă imediat de acestea!
• Siguranţa copiilor este deosebit de importantă. Dacă participaţi la manifestările publice însoţiti de copii, supravegheaţi-i permanent şi depărtaţi-vă imediat de grupurile sau persoanele care nu se comportă paşnic şi informează de urgenţă jandarmii din dispozitiv
• Sesizaţi imediat orice problemă jandarmilor din dispozitiv

”Şi nu în ultimul rând, vă reamintim că Jandarmeria Română este o instituţie echidistantă politic, care asigură în condiţiile strict prevăzute de lege, climatul de ordine şi siguranţă publică. Vă invităm ca şi pe viitor să păstrăm aceeaşi relaţionare directă, noi fiind interesaţi să îmbunătăţim permanent serviciul de siguranţă pe care-l prestăm în interesul tuturor cetăţenilor”, scriu jandarmii în finalul mesajului.

Un nou protest este programat, sâmbătă, în Capitală, dar şi în marile oraşe ale ţării.

Citește și...