Ministrul de Interne contrazice autoritățile canadiene: Nu am identificat riscuri mari privind infracţionalitatea în Canada

Vocea.biz / 15.06.2018
Ministrul de Interne contrazice autoritățile canadiene: Nu am identificat riscuri mari privind infracţionalitatea în Canada

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan spune că nu au fost identificate riscuri în ceea ce priveşte infracţiunile săvârşite de români în Canada, iar România nu a fost sesizată cu privire la eventuale cazuri în care români ar fi fost implicaţi în reţele de crimă organizată, titrează News.ro.

Ea mai afirmă că atât România, cât şi Canada susţin continuarea acestui demers de acces în Canada fără vize. Afirmaţia ministrului vine în contextul în care un raport declasificat obţinut de Global News indica faptul că decizia Guvernului de a nu mai impune românilor obţinerea unei vize de călătorie înainte de sosirea în Canada, în vigoare de la 1 decembrie 2017, a dus la o “creştere notabilă” în ceea ce priveşte activitatea grupărilor de crimă organizată.

“Vreau să vă spun că am avut discuţii serioase cu partenerii din Canada. Noi avem în Canada un ofiţer de suport operativ, activitatea lui are rezultate pozitive. Cu partenerii canadieni nu am identificat riscuri mari în planul infracţionalităţii. Mai mult decât atât, susţinem ambele părţi, şi română, şi canadiană, continuarea acestui demers de acces în Canada fără vize. În sensul acesta am convenit să gândim, să analizăm şi să încheiem un parteneriat de colaborare în care să identificăm mai multe instrumente prin care să ne asigurăm că acest proces este unul constructiv şi nu ridică riscuri. Nu pot spune că în planul infracţionalităţii avem motive să ne îngrijorăm”, a declarat vineri Carmen Dan.

Ministrul a precizat că autorităţile canadiene nu au sesizat României cazuri în care în reţelele de crimă organizată ar fi fost implicaţi români, invocând faptul că poate există doar un interes crescut al românilor de a ajunge în Canada.

“Partenerii canadieni nu ne-au sesizat astfel de aspecte, însă amintiţi-vă ce s-a întâmplat atunci când am putut să circulăm fără vize în Japonia. A fost pentru început un interes deosebit al cetăţenilor să ajungă acolo, pe acelaşi alineate ne situăm în ceea ce priveşte ridicarea vizelor şi accesul românilor. Suntem într-o continuă colaborare şi comunicare cu partenerii canadieni în aşa fel încât să nu aungem în punctul în care să ne facem motive de îngrijorare”, a subliniat Carmen Dan.

Un raport declasificat obţinut de Global News indica faptul că decizia Guvernului de a nu mai impune românilor obţinerea unei vize de călătorie înainte de sosirea în Canada, în vigoare de la 1 decembrie 2017, a dus la o “creştere notabilă” în ceea ce priveşte activitatea grupărilor de crimă organizată.

“Renunţarea la vize pentru cetăţenii români începând din 1 decembrie 2017 a determinat o creştere notabilă a activităţii grupărilor de crimă organizată din România, având ca ţintă Canada”, se arată în document, care precizează că din decembrie 2017 au fost înregistrate 1.000 de solicitări de azil, în condiţiile în care în 2017 doar nouă astfel de cereri au fost acceptate.

Din aceste motive, parlamentarul conservator Michelle Rempel l-a întrebat pe premierul canadian Justin Trudeau dacă ia în calcul reintroducerea vizelor pentru români, invocând tocmai datele din raport.

“Va menţine premierul Canadei o ţară sigură şi va impune din nou vize românilor?”, a întrebat Rempel.

Premierul Justin Trudeau a declarat că autorităţile canadiene colaborează cu Guvernul român pentru a se asigura că sistemul referitor la vize funcţionează.

“Continuăm să colaborăm cu Guvernul român pentru a ne asigura că sistemul nostru funcţionează. Discutăm chiar acum pentru a găsi modalităţi de a ne asigura că membri ai reţelelor de crimă organizată şi alţii nu uzează şi nu abuzează de sistemul canadian de imigraţie”, a afirmat Trudeau.

Autoritatea pentru Imigraţie, Refugiaţi şi Cetăţenie din Canada a anunţat că monitorizează situaţia şi că a introdus noi condiţii pentru români. În 5 iunie, Guvernul a anunţat că cetăţenii români care nu au paşapoarte electronice vor avea nevoie de vize.

Citește și...