CCR a publicat motivarea deciziei privind revocarea şefei DNA – UPDATE

Motivarea deciziei Curţii Constituţionale care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kövesi, şi care stabileşte că preşedintele trebuie să o revoce pe aceasta, a fost publicată joi de CCR, transmite News.ro.

Motivarea deciziei are 133 de pagini.

https://vocea.biz/actual/2018/jun/07/ccr-a-publicat-motivarea-deciziei-privind-revocarea-sefei-dna/attachment/motivare-ccr/

UPDATE 2: Trei judecători CCR, împotriva deciziei majoritare: Prin obligarea preşedintelui de a emite decretul de revocare din funcţie a şefei DNA, Curtea a depăşit cadrul de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională

Şeful Departamentului de Luptă Antifraudă Marius Vartic vrea să revină la DNA

Procurorul Adina Florea, propusă de ministrul Justiţiei pentru conducerea DNA, audiată joi în Secţia pentru procurori…

Trei judecători ai Curţii Constituţionale a României (CCR) – Livia Stanciu, Daniel Marius Morar şi Mircea Ştefan Mirea – s-au declarat împotriva deciziei majoritare, redactând în documentul publicat de instituţie joi seară opinii separate. Ei spun că prin obligarea preşedintelui de a emite decretul de revocare din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, CCR a depăşit cadrul specific de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională, pentru că procedura de revocare s-a finalizat în momentul în care şeful statului a refuzat propunerea ministrului Justiţiei. De asemenea, spun magistraţii, Curtea Constituţională nu se poate substitui preşedintelui, în condiţiile în care, potrivit legii, în competenţă sa intră verificarea legalităţii şi oportunităţii solicitării de revocare a procurorului-şef al DNA. Totodată, judecătorii constituţionali Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu au formulat opinie concurentă.

Pe lângă motivarea deciziei, documentul publicat pe site-ul Curţii Constituţionale mai conţine o opinie concurentă a judecătorilor constituţionali Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu, precum şi opinii separate semnate de Livia Stanciu, Daniel Morar şi Mircea Minea.

“Apreciem că solicitarea autorului sesizării (…) este inadmisibilă, fiind fără echivoc faptul că instanţa constituţională – în raport cu respectarea propriului statut jurisdicţional – nu poate impune obligarea Preşedintelui României la emiterea, într-un anume mod şi cu un anumit conţinut stabilit de ea, a acestui act administrativ. Aceasta deoarece Curtea Constituţională s-ar substitui atribuţiilor unei instanţe de contencios administrativ, mai exact ar acţiona în fapt ca o instanţă de contencios administrativ care, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004 are competenţa de a constata refuzul nejustificat şi de a obliga la emiterea actului administrativ”, arată judecătorea Livia Stanciu.

Ea spune că prin impunerea preşedintelui de a lua o anumită decizie s-ar schimba statutul Curţii Constituţionale din arbitru între puterile statului în parte componenta a uneia dintre acestea. De asemenea, explică ei, această decizie dată de CCR a depăşit cadrul specific de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională, întrucât procedura de revocare s-a finalizat în momentul în care şeful statului a refuzat propunerea ministrului Justiţiei.

ŢInstanţa de contencios constituţional nu îl putea obliga pe Preşedintele României să emită un decret de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, într-o procedură deja finalizată, în care preşedintele şi-a exercitat competenţele, în conformitate cu dispoziţiile legale. (…) Curtea Constituţională nu se poate substitui preşedintelui României, în a cărui competenţă intră verificarea legalităţii şi oportunităţii solicitării de revocare a Procurorului-şef DNA”, subliniază Stanciu.

Ea explică faptul că preşedintele încheie procedura de revocare a şefei DNA prin adoptarea unui act administrativ, printr-un decret de revocare dacă dă curs propunerii ministrului, ori prin refuzul de a emite un decret de revocare.

“Ca atare, preşedintele României emite un decret, ca act administrativ, numai în situaţia în care dă curs propunerii Ministrului Justiţiei, în sensul revocării din funcţia de conducere a persoanei pentru care ministrul a solicitat revocarea. La o primă interpretare a textului constituţional s-ar putea desprinde concluzia că toate atribuţiile Preşedintelui se concretizează prin emiterea unor decrete, care se publică în Monitorul Oficial. Deşi legiuitorul constituant s-a exprimat generic, nu toate atribuţiile preşedintelui, ci doar anumite atribuţii ale acestuia, sunt exercitate prin emiterea de decrete”, spune Livia Stanciu.

Astfel, că atribuţiile şefului statului pot fi exercitate prin acte juridice (decrete), fie prin mesaje, apeluri sau alte lucruri ale căror forme le decide preşedintele, “care are deplină libertate în a hotărî sub ce formă să-şi concretizeze o anumită atribuţie”.

“În opinia noastră, nu există niciun temei pentru care a fost eliminat dreptul de apreciere şi de examinare al Preşedintelui statului în procedura de revocare a procurorilor din funcţiile de conducere de la nivelul parchetelor de rang înalt şi de a fi astfel obligat să accepte orice propunere de revocare formulată de Ministrul Justiţiei. Este de fapt o golire de conţinut a atribuţiilor Preşedintelui statului, sub acest aspect. Dreptul Preşedintelui statului de a refuza motivat propunerea venită din partea Ministrului Justiţiei reprezintă o garanţie suplimentară că se păstrează independenţa procurorilor. De altfel, toate procedurile de numire şi revocare în/din funcţiile de judecător sau procuror, precum şi în/din funcţiile de conducere de la instanţa supremă şi de la PICCJ, DNA şi DIICOT au reprezentat fundamentul pentru realizarea unei justiţii reale în România, mulţumită unui mecanism tripartit care a dovedit că oferă contraponderi: Preşedintele României (demnitarul ales direct de către cetăţeni cu cea mai mare legitimitate democratică, populară), Ministrul Justiţiei (reprezentant al Guvernului) şi CSM (garantul independenţei justiţiei alcătuit din reprezentanţii magistraţilor), şi care au reprezentat, totodată, fundamentul accederii României la Uniunea Europeană”, mai spune Livia Stanciu.

În plus, spun ea, preşedintele nu şi-a arogat o competenţă constituţională a ministrului Justiţiei şi nici nu l-a împiedicat pe acesta să-şi exercite competenţa de a începe procedura de revocare, astfel că nu se poate vorbi despre un blocaj instituţional ca urmare a refuzului preşedintelui statului de a o revoca din funcţie pe Laura Codruţa Kovesi.

De asemenea, judecătoarea susţine că nu a existat un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele României, în principal, şi între Guvernul României şi preşedintele României, în subsidiar, pentru că ministrul Justiţiei nu reprezintă o autoritate publică constituţională în sensul articolului 146 lit.e) din Constituţia României şi deci nu poate fi parte într-un conflict juridic de natură constituţională, Guvernul României, deşi poate avea calitatea de parte într-un conflict juridic de natură constituţională, reprezentând o autoritate publică constituţională, nu are însă nici o competenţă, nici o atribuţie în ceea ce priveşte cariera magistraţilor, astfel că nu se poate constata că preşedintele României şi-ar fi arogat competenţe care potrivit Constituţiei să aparţină Guvernului sub acest aspect, iar în cadrul procedurii de revocare a şefei DNA, şeful statului a pronunţat o hotărâre, în sensul nerevocării din funcţie a acestuia, finalizân, în acest fel, procedura declanşată de ministrul Justiţiei.

La rândul său, judecătorul Daniel Marius Morar spune că fiecare autoritate publică şi-a îndeplinit atribuţiile care îi reveneau şi nu şi-au arogat competenţele altor autorităţi publice.

“Atât preşedintele României, cât şi ministrul Justiţiei şi-au exercitat competenţele prevăzute de Constituţie şi lege, fără să îşi aroge competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori să refuze îndeplinirea anumitor acte care intrau în obligaţiile lor constituţionale. Fiecare autoritate publică şi-a îndeplinit atribuţiile conform cu prevederile Constituţiei, astfel încât, în aceste condiţii, diferendul invocat de prim-ministrul României cu privire la refuzul Preşedintelui României de a da curs cererii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi, nu poate fi echivalat cu un conflict juridic de natură constituţională între ministrul justiţiei, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte”, susţine Morar.

De asemenea, judecătorul subliniază faptul că ministrul Justiţiei este singura autoritate care poate dispune cu privire la oportunitatea declanşării procedurii de revocare a procurorului din funcţia de conducere, în timp mai există şi alţi doi actori implicaţi, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, care are rol consultativ, şi preşedintele României, cu rol decizional.

„Curtea a validat soluţia legislativă care limitează posibilitatea preşedintelui României de a refuza propunerea de numire a procurorilor în funcţia de conducere doar sub aspectul numărului de refuzuri, nicidecum sub aspectul condiţiilor pe care acesta le are de verificat, nedistingând între condiţiile de legalitate şi condiţiile de fond. Prin urmare, cu atât mai mult în procedura de revocare, care implică o analiză a unor condiţii care transcend legalitatea şi antamează o verificare concretă a motivelor invocate în cererea de revocare, în condiţiile legii în vigoare, preşedintele nu poate fi limitat în aprecierea sa cu privire la fondul problemei”, spune Morar.

Cel de-al treilea judecător care a formulat o opinie separată este Mircea Ştefan Mirea, care susţine că sesizarea ar fi trebuit respinsă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile. Mai exact, explică judecătorul, conflictul juridic de natură constituţională poate apărea doar între autorităţile publice, iar ministrul justiţiei este un demnitar, nu o autoritate publică.

“Dar, chiar dacă am putea trece peste acest prim impediment constituţional, tot nu ne aflăm în prezenţa unui conflict juridic de natură constituţională, întrucât în speţă nu există o situaţie juridică conflictuală a cărei naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei. Obligaţia Preşedintelui (în măsura în care ea există!) decurge dintr-o dispoziţie infraconstituţională, respectiv prevederea art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004. Or, Curtea Constituţională a reţinut că neîndeplinirea unor obligaţii de sorginte legală nu generează automat un conflict juridic de natură constituţională, întrucât eventuala ignorare a unei astfel de competenţe a unei instituţii sau autorităţi publice, fie ea nominalizată în chiar Titlul III al Constituţiei, nu reprezintă eo ipso o problemă de constituţionalitate, ci una de legalitate, pentru că raportul acestora poate fi cenzurat în faţa instanţelor de judecată. De fapt, nu există nicio dispoziţie constituţională care să prevadă în mod expres sau din care să rezulte măcar obligaţia Preşedintelui României de a dispune revocarea – la propunerea ministrului justiţiei – a vreunui procuror cu funcţie de conducere”, explică Minea.

UPDATE 1: CCR: Preşedintele României, în mod deschis, şi-a arogat o putere discreţionară proprie, inexistentă potrivit Constituţiei, care a anihilat, pe cale de consecinţă, competenţa discreţionară minimală a ministrului justiţiei
Curtea Constituţională arată în motivarea deciziei privind revocarea Laurei Corduţa Kovesi de la şefia DNA că preşedintele nu este îndrituit să facă o analiză decizională asupra modului în care este motivată propunerea, în schimb, acesta poate deschide un dialog cu ministrul Justiţiei cu privire la aceste aspecte. CCR mai spune că nu este nici rolul preşedintelui şi nici cel al Curţii Constituţionale de a face un control al acestei evaluări pentru că, într-un atare caz, ar denatura rolul ministrului Justiţiei şi s-ar transforma în autorităţi de control al modului în care ministrul Justiţiei înţelege să îşi exercite competenţa constituţională discreţionară minimală ce se reflectă în evaluarea realizată. Curtea constată că şeful statului a făcut în acest caz o „evaluare a evaluării” ministrului Justiţiei, cu alte cuvinte a temeiniciei motivelor cuprinse în propunerea de revocare, plasându-se deasupra autorităţii ministrului Justiţiei, ceea ce încalcă Constituţia.

Curtea reţine că, potrivit art.109 alin.(1) din Constituţie, „Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia”, iar potrivit art.35 alin.(3) din Legea nr.90/2001, „Miniştrii răspund de întreaga activitate a ministerului în faţa Guvernului, precum şi, în calitate de membri ai Guvernului, în faţa Parlamentului”. “Or, prin locul şi rolul său, derivate din alegerea directă de către popor – ceea ce îi conferă un grad echivalent de legitimitate cu Parlamentul, de asemenea ales direct, Preşedintele României nu poate fi participant la o dezbatere parlamentară, deoarece aceasta ar însemna să îşi angajeze răspunderea politică, ceea ce este contrar poziţiei sale constituţionale, situându-l într-o poziţie similară cu aceea a Guvernului, care, potrivit art.109 alin.(1) din Constituţie, răspunde politic în faţa Parlamentului. Aşadar, rezultă că Preşedintele României nu răspunde politic în faţa Parlamentului (…) Prin urmare, argumentele cuprinse în propunerea de revocare a procurorului din funcţia de conducere, prevăzută de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, precum şi temeinicia acestora se subsumează competenţei discreţionare a ministrului justiţiei, şi nu a Preşedintelui României, generând, astfel, o răspundere politică, în primul rând, a ministrului justiţiei şi, în al doilea rând, a Guvernului în faţa Parlamentului, putând deveni incidente chiar dispoziţiile art.113 şi art.114 din Constituţie, referitoare la votarea unei moţiuni simple sau de cenzură, după caz”, se arată în motivarea CCR.

De asemenea, Curtea constată că hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, care are valoare consultativă, poate cuprinde consideraţii privind atât temeinicia, cât şi legalitatea propunerii. “Or, atât timp cât competenţa preşedintelui României valorifică numai controlul legalităţii procedurii de revocare, acesta nu poate invoca drept motiv de refuz a propunerii ministrului justiţiei faptul că CSM a constatat că „aspectele sesizate de ministrul justiţiei nu denotă deficienţe în exercitarea atribuţiilor manageriale de către procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie” sau că „în Raportul ministrului justiţiei sunt enumerate generic componentele manageriale, fără o individualizare concretă a resurselor nelegal folosite, a deficienţelor comportamentale, a atribuţiunilor legale neîndeplinite sau a aptitudinilor manageriale inexistente sau manifestate defectuos”.

“Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori este un reper consultativ pentru ministrul justiţiei atât în privinţa legalităţii, cât şi a temeiniciei propunerii, însă, Preşedintele României, dată fiind competenţa sa, o poate valorifica, tot cu valoare consultativă, numai pe aspecte de legalitate a procedurii”, mai arată Curtea.

CCR mai spune că celelalte critici ale preşedintelui României vizează modul de redactare a documentului, în sensul că acesta este intitulat „Raport privind activitatea managerială de la Direcţia Naţională Anticorupţie”, că în corpul său sunt abordate numai aspecte ce ţin de activitatea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi nu cu privire la activitatea altor procurori cu funcţii de conducere din Direcţia Naţională Anticorupţie, că autorul raportului califică actul în cauză ca fiind o „luare de poziţie” sau că autorul documentului îşi prezintă anumite aspecte din cariera sa profesională chiar în cuprinsul Raportului. “Or, toate aceste critici nu ţin de legalitatea desfăşurării procesului de revocare. Textul legal impune realizarea unei evaluări a exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilităţilor şi aptitudinile manageriale, fără a stabili titlul pe care documentul trebuie să îl poarte. Atât timp cât documentul este întocmit, astfel cum reţine până la urmă şi Preşedintele României, pentru a susţine propunerea de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în sensul art.54 alin.(4) coroborat cu art.51 alin.(2) lit.b) din Legea nr.303/2004, înseamnă că sunt îndeplinite cerinţele de legalitate a propunerii de revocare. De asemenea, având în vedere că a fost solicitat şi obţinut avizul – negativ – al Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, sub forma Hotărârii nr.52/2018, Preşedintele României ar fi trebuit să se pronunţe strict asupra regularităţii procedurii de revocare. Practic, actul trebuie să consfinţească regularitatea sau lipsa de regularitate a procedurii, şi nu oportunitatea sau lipsa de oportunitate a acesteia”, mai spune CCR.

Judecătorii constituţionali mai spun că, având în vedere competenţa discreţionară redusă a ministrului Justiţiei în procedura de revocare a procurorilor din funcţiile de conducere, propunerea de revocare trebuie şi, în consecinţă, a fost fundamentată pe argumente juridice, şi nu de oportunitate. “Antitetic, Preşedintele României a dat mai multă consistenţă argumentelor de oportunitate, rezultate din percepţia proprie, şi valorizate ca fiind mai adecvate situaţiei date, sens în care a realizat o comparaţie între cele constatate, pe de o parte, de instituţiile interne abilitate legal şi de cele de la nivel european sau internaţional, iar, pe de altă parte, de ministrul justiţiei (…). Astfel, Preşedintele României, în mod deschis, şi-a arogat o putere discreţionară proprie, inexistentă potrivit Constituţiei, care a anihilat, pe cale de consecinţă, competenţa discreţionară minimală a ministrului justiţiei, ceea ce reprezintă eo ipso o încălcare a prevederilor art.132 alin.(1) din Constituţie”, mai spune Curtea Constituţională în motivarea deciziei.

Curtea constată că procedura de revocare iniţiată de ministrul Justiţiei, în condiţiile în care preşedintele României nu a avut nicio obiecţie cu privire la regularitatea acesteia, îndeplineşte criteriile de legalitate, astfel încât “preşedintele României ar fi trebuit să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

“Refuzând emiterea acestuia, Curtea urmează a aprecia dacă Preşedintele României a creat un blocaj în privinţa exercitării autorităţii ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor. Se poate susţine, în acest sens, că, arogându-şi un rol contra legem, Preşedintele României a împiedicat realizarea unei competenţe constituţionale proprii a ministrului justiţiei, blocând-o, fără ca textul Constituţiei să îi acorde o asemenea competenţă. Prin urmare, conduita Preşedintelui României de a nu-şi exercita competenţele potrivit Constituţiei a determinat imposibilitatea ministrului justiţiei să îşi exercite competenţele constituţionale conferite de art.132 alin.(1) din Constituţie. A rezultat, astfel, un blocaj instituţional între cele două autorităţi, care a împiedicat valorizarea şi finalizarea propunerii ministrului justiţiei de revocare potrivit art.132 alin.(1) din Constituţie, în sensul ca aceasta să producă efecte depline în conformitate cu textul constituţional antereferit. În consecinţă, propunerea ministrului justiţiei de revocare a produs numai efecte procedurale, respectiv a fost iniţiată, avizată de către Consiliul Superior al Magistraturii şi transmisă Preşedintelui României, fiindu-i refuzate, însă, efectele substanţiale care rezidă tocmai în textul art.132 alin.(1) din Constituţie. Or, autoritatea ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor impune efecte constituţionale similare în privinţa actului emis în legătură cu cariera procurorului, aspect refuzat, însă, de Preşedintele României, care a ales să nu dea cursul constituţional firesc propunerii ministrului justiţiei, blocând-o şi creând, astfel, o situaţie evidentă de blocaj instituţional între cele două autorităţi. Astfel, se constată împiedicarea ministrului justiţiei de a-şi îndeplini rolul constituţional în legătură cu revocarea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În consecinţă, din analiza adresei Preşedintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a doamnei Laura Codruţa Kövesi, Curtea reţine că Preşedintele României a constatat regularitatea şi legalitatea procedurii de revocare, singurele obiecţii ale acestuia vizând oportunitatea măsurii. În acest context, Curtea constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”, menţionează CCR.

“Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că, din adresa Preşedintelui României prin care a refuzat să dea curs propunerii de revocare din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a doamnei Laura Codruţa Kövesi, rezultă, în mod indubitabil, îndeplinirea condiţiilor referitoare la regularitatea şi legalitatea procedurii, sens în care este şi aprecierea Curţii Constituţionale. Prin urmare, Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”, mai spune CCR.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat din nou, joi, într-o conferinţă de presă la Timişoara, că nu crede că preşedintele Klaus Iohannis nu va respecta decizia Curţii Constituţionale în privinţa revocării şefei DNA. El a vorbit însă despre sancţiunile pe care le-ar presupune nerespectarea deciziei CCR, vorbind votul alegătorilor, dar şi despre suspendarea din funcţie, la care s-a referit fără să o numească.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că se va pronunţa în privinţa revocării şefei DNA doar după ce va primi motivarea Curţii şi o va citi cu foarte mare atenţie. El a precizat însă că ia în calcul să respecte statul de drept, să îl întărească, să aibă grijă ca procurorii să rămână independenţi, cu respectarea Constituţiei, subliniind că articolul din legea fundamentală care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei nu poate însemna sub nicio formă în subordinea acestuia.

”Aşa cum am spus, aştept motivarea Curţii, pe care o vom citi până o înţelegem sau până înţelegem ceva din ea, după care voi comunica ce trebuie făcut sau ce voi face eu mai exact. Însă, la momentul acesta, pot să vă spun două-trei lucruri care ţin evident de această temă”, le-a spus preşedintele jurnaliştilor.

Klaus Iohannis a menţionat că decizia CCR aparent vorbeşte doar despre o chestiune foarte concretă, de revocare sau nerevocare a procurorului-şef DNA.

”În realitate însă sunt mult mai multe teme care apar, care sunt readuse în discuţie şi care merită discutate. Bunăoară, statutul procurorilor. Eu personal sunt convins şi voi acţiona în consecinţă, evident, că procurorii trebuie să fie independenţi, procurorii în niciun caz nu trebuie să fie controlaţi politic, procurorii nu pot fi în subordinea unui politician, fie el şi ministru. În consecinţă, orice am face noi în România ca stat trebuie să se asigure independenţa procurorilor pentru a garanta în definitiv o justiţie independentă”, a subliniat şeful statului.

Preşedintele a precizat că, într-adevăr, în Constituţie este un articol care spune că procurorii funcţionează sub autoritatea ministrului Justiţiei.

”Eu înţeleg acest lucru în felul următor: ministrul are sau cel puţin ar trebui să aibă o autoritate în domeniu şi să folosească această autoritate pentru a apăra independenţa procurorilor, pentru a-i apăra chiar pe procurori în dezbaterea publică, fiindcă munca procurorilor este extrem de dificilă. Deci, autoritatea ministrului ar trebui să fie orientată spre înlesnirea muncii procurorilor. În absolut niciun caz autoritatea ministrului din articolul din Constituţie nu înseamnă şi nu poate să însemne că procurorii sunt în subordinea ministrului. Deci, oricine şi orice ar spune nu-i poate plasa pe procurori în subordinea unui politician”, a afirmat preşedintele Iohannis.

Întrebat dacă ia în calcul să nu dea curs unei decizii a Curţii Constituţionale, Klaus Iohannis a replicat: ”Eu iau în calcul să respect statul de drept din România, să-l întăresc, să am grijă atâta cât pot să rămână procurorii independenţi, cu respectarea evident a Constituţiei”.