Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că nu se pronunţă în privinţa revocării şefei DNA decât după ce va primi motivarea CCR şi o va citi cu foarte mare atenţie.
El a precizat însă că ia în calcul să respecte statul de drept, să îl întărească, să aibă grijă ca procurorii să rămână independenţi, cu respectarea Constituţiei, subliniind că articolul din legea fundamentală care spune că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei nu poate însemna sub nicio formă în subordinea acestuia. Preşedintele a mai declarat că o decizie CCR nu poate fi discutată prin referendum, titrează News.ro.
”Aşa cum am spus, aştept motivarea Curţii, pe care o vom citi până o înţelegem sau până înţelegem ceva din ea, după care voi comunica ce trebuie făcut sau ce voi face eu mai exact. Însă, la momentul acesta, pot să vă spun două-trei lucruri care ţin evident de această temă”, le-a spus preşedintele jurnaliştilor.
Klaus Iohannis a menţionat că decizia CCR aparent vorbeşte doar despre o chestiune foarte concretă, de revocare sau nerevocare a procurorului-şef DNA.
”În realitate însă sunt mult mai multe teme care apar, care sunt readuse în discuţie şi care merită discutate. Bunăoară, statutul procurorilor. Eu personal sunt convins şi voi acţiona în consecinţă, evident, că procurorii trebuie să fie independenţi, procurorii în niciun caz nu trebuie să fie controlaţi politic, procurorii nu pot fi în subordinea unui politician, fie el şi ministru. În consecinţă, orice am face noi în România ca stat trebuie să se asigure independenţa procurorilor pentru a garanta în definitiv o justiţie independentă”, a subliniat şeful statului.
Preşedintele a precizat că, într-adevăr, în Constituţie este un articol care spune că procurorii funcţionează sub autoritatea ministrului Justiţiei.
”Eu înţeleg acest lucru în felul următor: ministrul are sau cel puţin ar trebui să aibă o autoritate în domeniu şi să folosească această autoritate pentru a apăra independenţa procurorilor, pentru a-i apăra chiar pe procurori în dezbaterea publică, fiindcă munca procurorilor este extrem de dificilă. Deci, autoritatea ministrului ar trebui să fie orientată spre înlesnirea muncii procurorilor. În absolut niciun caz autoritatea ministrului din articolul din Constituţie nu înseamnă şi nu poate să însemne că procurorii sunt în subordinea ministrului. Deci, oricine şi orice ar spune nu-i poate plasa pe procurori în subordinea unui politician”, a afirmat preşedintele Iohannis.
Întrebat dacă ia în calcul să nu dea curs unei decizii a Curţii Constituţionale, Klaus Iohannis a replicat: ”Eu iau în calcul să respect statul de drept din România, să-l întăresc, să am grijă atâta cât pot să rămână procurorii independenţi, cu respectarea evident a Constituţiei”.
Chestionat de asemenea dacă ia în calcul organizarea unui referendum pentru o consultare pe această temă, preşedintele a răspuns: ”Este o discuţie care se poate purta, dacă se impune sau nu un referendum, însă aici apar anumite riscuri. O decizie a CCR nu poate fi discutată prin referendum. Prin referendum pot fi discutate problemele din punct de vedere al construcţiei statului, dar în domeniu, statul are o abordare foarte clară de mai de 10 ani încoace, şi anume independenţa procurorilor şi nesubordonarea politicului. Acest lucru este foarte bine ancorat în justiţia românească şi nu cred că trebuie supusă acum această problemă unei consultări populare, dar sigur, vedem din păcate că sunt tot mai mulţi politicieni care oarecum pun sub semnul întrebării anumite aspecte ale independenţei justiţiei şi, dacă va fi nevoie, putem să convocăm un referendum pe această temă”.
În privinţa revocării şefei DNA, preşedintele Iohannis a subliniat: ”După ce avem motivarea, o citim până o înţelegem, după care spunem exact care este soluţia”.
Şeful statului a mai declarat că el va respecta Constituţia ”indiferent ce se întâmplă”.