Liderul PSD Liviu Dragnea a catalogat declaraţia ministrului Agriculturi, Petre Daea, în care a comparat Holocaustul cu incinerarea porcilor, drept o gafă. Dragnea a prezentat, pe Facebook, scuze comunităţii evreieşti.
“Declarația ministrului Daea reprezintă o gafă! Regret că un ministru al Cabinetului PSD – ALDE a făcut o asemenea declarație, deși sunt convins că nu a existat nici cea mai mică intenție de a ofensa poporul evreu. Cu toate acestea, îi atrag public atenția ministrului agriculturii să fie mai atent asupra modului în care se exprimă și să nu mai folosească asocieri care pot jigni profund”, a scris Liviu Dragnea pe pagina sa de pe reţeaua de socializare Facebook.
Potrivit mesajului postat de acesta, “PSD consideră că Holocaustul împotriva evreilor a fost o tragedie, care nu trebuie să se mai repete”.
“Am condamnat întotdeauna declarațiile sau derapajele antisemite. Vom sprijini în continuare progresele în domeniul studierii, educației și comemorării Holocaustului. În numele meu, al PSD și al coaliției de guvernare prezint scuze comunității evreiești pentru afirmațiile domnului ministru Daea”, a conchis Dragnea.
Petre Daea a susţinut marţi seară la Antena 3 că porcii infestaţi trebuie incineraţi, afirmând că este “o muncă extraordinară, ca la Auschwitz”. “Nu există antidot, nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este sacrificarea. Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară. Acolo este ca la Auschwitz. Efective de porci care se asomează, trec în partea cealaltă şi se pun pe foc, o fac medicii veterinari care sunt la limita rezistenţei, să stai cu 2000- 3000 de porci care trebuie sacrificaţi zilnic”, a spus ministrul Petre Daea.