Fostul preşedinte al ANAF Şerban Pop, urmărit general după ce a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul fostei şefe a DIICOT Alina Bica, a fost prins în Italia. El se află în Penitenciarul Como, Regiunea Milano, transmite News.ro.
Surse judiciare au declarat, miercuri, că în cursul zilei de marţi, în Como – Regiunea Milano (Italia), în urma schimbului de date şi informaţii şi a unei acţiuni poliţieneşti, a fost depistat Şerban Pop, fostul preşedinte al ANAF.
”Se va aplica mandatul european de arestare, urmând ca instanţa din Italia să se pronunţe asupra executării mandatului şi predarea acestuia către România, după transmiterea documentaţiei necesare de către instanţa din România”, au precizat sursele citate.
Potrivit acestora, Şerban Pop este arestat şi se află în Penitenciarul Como.
Fostul şef al ANAF Şerban Pop a fost condamnat la cinci de închisoare cu executare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, fiind menţinută decizia de la instanţa de fond. În acelaşi dosar, instanţa supremă a menţinut, în iunie, decizia instanţei de fond în cazul lui Horia Simu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru cumpărare de influenţă.
”La data de 8 noiembrie 2014, inculpata Bica Alina Mihaela, în calitate de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (martor denunţător în cauză), suma de 17.500 euro din totalul sumei de 20.000 euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la inculpatul Pop Şerban. Suma de 20.000 euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de omul de afaceri în tranşe, pe parcursul a opt luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop Şerban, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat mai sus”, au arătat procurorii în rechizitoriu.
Anchetatorii au susţinut că, în schimbul banilor primiţi, Alina Bica ar fi determinat înlocuirea procurorului de caz şi ar fi făcut presiuni asupra unui alt subordonat de-al său, pentru a fi pronunţată o soluţie de clasare în dosarul în care Horia Simu era urmărit penal.
În 27 iunie, fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost dată în urmărire generală după ce a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru favorizarea făptuitorului în dosarul în care a fost judecată alături de fostul ministru Adriean Videanu.