Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,37%, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR).
Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei, titrează News.ro.
Marţi, acesta a stagnat la 3,35% pentru a patra zi consecutiv.
În 5 iulie, acesta a crescut la 3,39%, cel mai mare nivel din 26 februarie 2014, când a fost 3,40%.
Totodată, indicele Robor la şase luni a stagnat miercuri la 3,48%.
Marţi, acesta a crescut la 3,48%, cel mai mare nivel din 20 martie 2014, când a fost 3,48%.