Câţiva protestatari au încercat să amplaseze marţi dimineaţă în Piaţa Victoriei un banner cu mesajul “Trezeşte-te şi ieşi în stradă! Dictatura a fost instaurată întotdeauna prin lege”, însă au fost împiedicaţi de jandarmi, care l-au şi ridicat pe unul dintre tineri.
Acţiunea acestora a început în jurul orei 6:00 şi a fost iniţiată pe fondul informaţiilor conform cărora Guvernul ar intenţiona ca în şedinţa de marţi să adopte o ordonanţă de urgenţă privind amnistierea şi graţierea unor fapte de corupţie, informaţie negată însă de liderii coaliţiei, titrează News.ro.
Gestul protestatarilor a fost blocat de intervenţia jandarmilor, care l-au şi ridicat pe unul dintre ei, în timpul negocierilor care au avut loc cu grupul de tineri.
Ulterior, bannerul a fost totuşi amplasat pe o latură a podului de cale ferată de peste şoseaua Bucureşti – Ploieşti.