Ioahnnis, după summitul NATO: Am obținut un centru de comandă de trei stele

Vocea.biz / 12.07.2018
Ioahnnis, după summitul NATO: Am obținut un centru de comandă de trei stele

Președintele Klaus Iohannis a precizat că cele mai mari realizări ale României la summitul NATO au fost cele legate de Brigada Multinațională și sesiunea specială dedicată Mării Negre. În ceea ce privește alocările bugetare, o eventuală creștere a procentului care merge spre apărare va fi discutată în viitoarele întâlniri.

Klaus Iohannis a precizat că centrul de comandă, îmbunătățirea Brigăzii Multinaționale și sesiunea specială dedicată Mării Negre au fost cele mai importante realizări ale României la summitul NATO.

“Am obținut două lucruri importante. Un centru de comandă, de trei stele, operațional, cum ne-au explicat specialiștii noștri, fiind un centru între nivelul tactic și cel strategic. Vom avea în final în jur de 400 de ofițeri de stat major din toate țările NATO. Am obținut o îmbunătățire a statutului Brigăzii Multinaționale pe care am înființat-o, care a primit un statut permanent. Iată deci două rezultate de care putem să fim mândri. Un al treilea rezultate e că o întreagă sesiune a fost organizată la inițiativa noastră. Am pus regiunea Mării Negre pe harta NATO, ca să spun așa. Va fi o prezență consistentă aici. Am obținut asta prin multă persuasiune. ” a spus președintele Iohannis.

În ceea ce privește creșterea bugetelor naționale pentru apărare, vor avea loc discuții în viitoarele întâlniri, a spus șeful statului. Până atunci, mai mulți aliați au promis că vor face eforturi pentru a atinge 2% din PIB.

“Ne aflăm departe de 2014. România a juns la 2%. Și alte țări au ajuns la o performanță similară, dar avem aliați care și în ziua de astăzi au bugete sub 1 pentru apărare. Atunci, pe bună dreptate, s-a pus la modul foarte apăsat, ideea de burden sharing. Din acest motiv am renunțat, din păcate, la întâlnirile bilaterale pentru o sesiune extraordinară. Am continuat doar aliații, fără alți musafiri și am discutat despre bani. Am ajuns la conclusii optimiste. Mai mulți altiați, s-au angajat să își crească cheltuielile pentru apărare, s-au angajat să ajungă cât mai repede la 2%. Pentru România lucrurile sunt simple, ne menținem acest nivel. S-a discutat, fără a se luat o decizie în acest sens, să mergem mai departe. Vom încerca să trecem peste doi la sută,” a spus președintele Iohannis.

Iohannis a mai precizat și că nu au existat tensiuni și că președintele SUA a fost unul sincer, spunând lucrurilor pe nume, “așa cum se face între prieteni”.

Citește și...