Ministerul Transporturilor, memorandum de cooperare cu chinezii

Vocea.biz / 07.07.2018
Ministerul Transporturilor, memorandum de cooperare cu chinezii

Ministerul Transporturilor din România şi Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă din China au semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea în domeniul transporturilor şi infrastructurii, în marja Summit-ului 16+1 de la Sofia, a anunţat sâmbătă Guvernul, titrează News.ro.

“În marja Summit-ului 16+1 de la Sofia, a fost semnat Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea în domeniul transporturilor şi infrastructurii între Ministerul Transporturilor din România şi Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă din R. P. Chineză. Semnatarii documentului au fost ministrul român al Transporturilor, Lucian Şova, şi preşedintele Comisiei chineze, He Lifeng”, anunţă Guvernul, precizând că “memorandumul reflectă interesul comun ferm al celor două părţi pentru aprofundarea şi diversificarea colaborării bilaterale în două sectoare cu importanţă majoră pentru dezvoltarea economică, precum transporturile şi infrastructura”.

Documentul va întări cadrul şi premisele implicării Chinei în materializarea unor proiecte româneşti în cele 2 domenii, a căror dezvoltare constituie o prioritate pentru partea română.

Memorandumul se înscrie pe linia demersurilor guvernului de la Bucureşti vizând consolidarea cooperării pragmatice cu China, obiectiv distinct al componentei de politică externă a Programului de guvernare 2018-2020.

 

Citește și...