Zece persoane au reţinute în urma scandalului care a avut loc joi seară pe o stradă din Târgu Neamţ, unde două clanuri de romi s-au luat la bătaie, aruncând cu bâte, cu pietre sau topoare, anunţă vineri Poliţia Română. Ulterior, au mai fost identificate alte 42 de persoane implicate, iar pentru 15 dintre ele s-a solicitat Parchetului extinderea cercetărilor. În urma scandalului, au fost distruse geamurile unui spaţiu comercial şi ale unei locuinţe şi a fost avariată o maşină, titrează News.ro.
Poliţia Română precizează, într-un comunicat de presă transmis vineri, că Poliţia Târgu Neamţ a fost sesizată despre acest scandal joi seară, în jurul orei 21.25, când o femeie a anunţat că pe strada Radu Teoharie mai multe persoane se lovesc reciproc cu diferite corpuri contondente.
“Ca reacţie imediată, conform principului cel mai aproape de locul evenimentului intervine, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de ordine publică, format din doi poliţişti, care a ajuns la locaţia indicată, în mai puţin de cinci minute de la sesizare. Luând în calcul numărul mare de participanţi şi comportamentul violent al acestora, pentru aplanarea conflictului, s-a folosit armamentul din dotare de către unul dintre poliţiştii ajunşi la faţa locului, care a executat, în plan vertical, cinci focuri de armă. Celălalt poliţist a ţinut permanent legătura cu dispeceratul unităţii, transmiţând informaţii în timp real şi solicitând sprijinul unor forţe suplimentare. După aproximativ 5 minute de la sosirea primei patrule, la faţa locului a ajuns şi un echipaj din cadrul formaţiunii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Târgu Neamţ, format din doi poliţişti, care se aflau în ţinută civilă. Ulterior, după alte câteva minute, au mai intervenit doi poliţişti rutieri, doi poliţişti de investigaţii criminale, precum şi şeful formaţiunii de ordine publică, toţi din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Neamţ. De asemenea, au fost alertate şi două grupe din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, care au plecat spre locul evenimentului de la o altă misiune, executată pe raza comunei Tazlău, precum şi un echipaj din cadrul I.J.J. Neamţ”, precizează Poliţia.
În total, au intervenit pentru aplanarea conflictului 19 poliţişti şi 5 jandarmi, iar cercetările au fost coordonate, de la sediul poliţiei orăşeneşti din Târgu Neamţ, de adjunctul inspectoratului pe linie de ordine şi siguranţă publică.
În urma verificărilor, s-a stabilit că între două familii a avut loc un conflict spontan, care a avut ca punct de plecare unele divergenţe legate de paternitatea unui copil.
În urma scandalului, au fost distruse geamurile unui spaţiu comercial şi ale unei locuinţe şi a fost avariat un autoturism.
De la faţa locului au fost preluate imagini, iar după vizualizarea acestora şi audierea martorilor au fost identificate şi depistate zece persoane care au fost duse pentru audieri la sediul Poliţiei oraşului Târgu Neamţ. Pe numele acestora au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 ore, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare, fcei zece fiind duşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliţiei Neamţ.
Ulterior, au mai fost identificate alte 42 de persoane care au fost prezente la faţa locului şi s-a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamţ extinderea urmăririi penale pentru 15 dintre aceste persoane, Patru dintre ele au fost depistate şi audiate, urmând să fie reţinute, mai spune Poliţia Română.
De asemenea, IGPR precizează că până la acest moment nu au fost depuse plângeri penale pentru lovire sau alte violenţe de către niciunul dintre participanţi, iar cercetările continuă, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate în acest conflict.
Vineri dimineaţă, la nivel local s-a hotărât ca în oraşul Târgu Neamţ să fie instituită zonă specială de ordine publică, pe o perioadă de 30 zile, stabilindu-se măsuri concrete de suplimentare a dispozitivului şi organizarea de acţiuni preventiv-reactive. După această perioadă, se va realiza o nouă evaluare a situaţiei operative, iar în funcţie de rezultatul acesteia se vor dispune măsuri în consecinţă, adaugă IGPR.
În imaginile video difuzate de presa locală se poate vedea cum zeci de persoane au ocupat o stradă şi aruncă unii spre ceilalţi cu bâte, cu topoare sau cu pietre. De asemenea, se poate vedea un singur poliţist care intervine şi merge în mijlocul acestora încercând să îi determine să înceteze, apoi trage mai multe focuri de armă. Ulterior, la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de Poliţie, dar o parte dintre cei implicaţi plecaseră.