Comunitatea de afaceri: Modificările legislaţiei penale creează un climat de neîncredere

Vocea.biz / 04.07.2018
Comunitatea de afaceri: Modificările legislaţiei penale creează un climat de neîncredere

Comunitatea de afaceri, reprezentată de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham Romania), Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK), Confederaţia Patronală Concordia şi Romanian Business Leaders (RBL), a anunţat joi că multiple iniţiative legislative pun România pe o traiectorie descendentă din punct de vedere social şi economic şi creează un climat de neîncredere.

Proiectul de modificare a Codului penal, care include mai multe măsuri controversate, a fost adoptat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, titrează News.ro.

”Cascada de iniţiative legislative controversate, include anumite proiecte legislative care au fost aprobate astăzi în Parlament. Motivarea acestor iniţiative legislative este fără o logică fundamentată din punct de vedere economic şi social, acestea fiind totodată în mod evident partizane. Exemple precum cel privind anularea obligaţiilor de respectare a guvernanţei corporative de către companiile de stat, lasă loc pentru abuzuri, politizarea managementului şi lipsa de responsabilitate cu privire la folosirea fondurilor publice”, se arată în comunicat.

Comunitatea a avertizat că, în ultimele 18 luni, există o mobilizare fără precedent a decidenţilor în jurul unor teme periferice din punct de vedere al urgenţei şi importanţei pentru România, în timp ce priorităţi naţionale, precum educaţia, sănătatea, infrastructura, nu au depăşit stadiul de “strategii de sertar”.

”Insistenţa în direcţia modificărilor legislaţiei penale, în pofida valului de reacţii din partea societăţii şi a avertismentelor partenerilor internaţionali, crează un clima247 de neîncredere care afectează obiectivele asumate ale României: să fie un partener de încredere al NATO şi UE, să adere la OECD şi să creeze bunăstare cetăţenilor săi. Aceste măsuri şi modul în care ele sunt adoptate în mod unilateral erodează credibilitatea României, scad apetitul pentru investiţii, cresc costurile pentru împrumuturile din sectoarele public şi privat şi nu în ultimul rând periclitează stabilitatea macroeconomică obtinuţă cu mult efort”, se arată în comunicat.

Citește și...