Profesor de istorie, reținut pentru pornografie infantilă și act sexual cu un minor

Vocea.biz / 31.01.2018
Profesor de istorie, reținut pentru pornografie infantilă și act sexual cu un minor

Un profesor de istorie din București, în vârstă de 59 de ani, a fost reținut de polițiști după ce în urma perchezițiilor domiciliare, oamenii legii au găsit mii materiale pornografice cu minori. Profesorul este acuzat și că a întreținut relații sexuale cu un băiat de 15 ani asupra căruia și-a exercitat influența și autoritatea.

Un profesor de istorie din București a fost reținut de DIICOT sub acuzațiile de act sexual cu un minor și pornografie infantilă. Polițiștii au găsit la locuința bărbatului de 59 de ani mai multe materiale pornografice cu minori. Potrivit anchetatorilor, 12231 fișiere care constituie materiale pornografice cu minori au fost recuperate din locuința fostului profesor.

Fostul cadru didactic nu s-a mulțumit doar cu descărcarea din mediul online a materialelor pornografice ci și-a și produs propriile filmulețe. În ele apăreau doi minori iar potrivit anchetatorilor, cu unul dintre adolescenți, un băiat în vârstă de 15 ani, profesorul a și întreținut relații sexuale. Polițiștii spun că bărbatul și-a folosit autoritatea și influența asupra victimei.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că  inculpatul Bordeiu Gheorghe, pensionar, fost cadru didactic,  a produs și a stocat, prin intermediul sistemelor informatice, materiale pornografice cu doi minori de sex masculin, abuzând de poziția sa de încredere și autoritate asupra acestora. Totodată s-a reţinut că în perioada 2009-2011, inculpatul Bordeiu Gheorghe a întreținut, acte sexuale cu unul dintre minori. De asemenea, acesta a stocat imagini și înregistrări,  descărcate din surse online, deținând în total 12231 fișiere care constituie materiale pornografice cu minori,” se precizează într-un comunicat de presă al DIICOT.

Fostul profesor a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să ajungă în fața magistraților cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Citește și...