Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române fac miercuri dimineaţă 4 percheziţii domiciliare, în judeţul Argeş, la sediile unor societăţi comerciale şi locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală.
“La data de 31 ianuarie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, efectuează 4 percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din judeţul Argeş”, anunţă Poliţia.
Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru infracţiuni de evaziune fiscală, titrează News.ro.
“Din cercetări a reieşit că, în perioada 2007 – 2018, administratorul unei societăţi comerciale, cu profil de activitate creşterea porcinelor, ar fi comercializat porci vii fără să înregistreze în evidenţele contabile operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate”, precizează Poliţia.
La acţiune participă şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.