Opt percheziţii domiciliare în Bucureşti. 13 persoane vor ajunge la audieri

Vocea.biz / 31.01.2018
Opt percheziţii domiciliare în Bucureşti. 13 persoane vor ajunge la audieri

Opt percheziţii domiciliare au loc miercuri dimineaţă în Bucureşti, 13 persoane urmând să fie duse la audieri, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul prestărilor de servicii, cu un prejudiciu de 4 milioane de lei

“În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti Poliţia Sectorului 6 – Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul  Bucureşti, pun în aplicare 8 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi un număr de 13 mandate de aducere, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, respectiv complicitate la comiterea acesteia, in domeniul prestări servicii”, anunţă Poliţia.

În perioada 2010-2016,  cei vizaţi “au creat şi implementat un mecanism infracţional prin care au diminuat semnificativ taxele şi impozitele datorate bugetului de stat prin evidenţierea în documentele contabile şi în declaraţiile legale a unor achiziţii”, titrează News.ro.

Prejudiciul creat bugetului consolidat al statului este de 4 milioane lei, urmând să fie dispuse măsuri asiguratorii în vederea recuperării acestuia.

Persoanele implicate vor fi duse la audieri la sediul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 6.

Citește și...