Bunică de 80 de ani, cercetată pentru că și-ar fi ucis nepotul nou-născut

Vocea.biz / 26.01.2018
Bunică de 80 de ani, cercetată pentru că și-ar fi ucis nepotul nou-născut

O femeie în vârstă de aproximativ 80 de ani este cercetată de procurorii din Covasna fiind suspectată că și-a ucis nepotul nou-născut. Femeia a asistat la naștere iar apoi a îngropat fătul în curtea casei, spun anchetatorii.

O femeie în vârstă de 81 de ani din Covasna este cercetată de procurori fiind suspectată că și-a ucis nepotul nou-născut. Anchetatorii au aflat de caz în urma unui denunț și au stabilit că femeia și-a asistat fiica în timpul nașteri iar după a luat nou-născutul și l-a îngropat în curtea casei.

“Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că în data de 25.01.2018, în urma unui denunţ verbal, organele de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Baraolt s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, anterior cu patru zile, numita Erdely Mikes Judit Renata, aflându-se la domiciliul său, a dat naştere unui copil de sex masculin viu, ajutată fiind la naştere de bunica acesteia, Bandi Varvara, existând suspiciuni că fătul a fost îngropat în grădină,” se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

Anchetatorii precizează că ambele persoane sunt diagnosticate cu boli de natură psihică.

Tags:
Citește și...