MApN: Militarul care și-a ucis concubina a fost suspendat din funcție. El este angajat din 2009 şi a avut un comportament normal

Vocea.biz / 23.01.2018
MApN: Militarul care și-a ucis concubina a fost suspendat din funcție. El este angajat din 2009 şi a avut un comportament normal

Militarul din Dâmboviţa, acuzat că şi-a omorât concubina într-un coafor din localitatea Titu, este angajat al Ministerului Apărării Naţionale din 2009 şi a avut până acum un ”comportament normal”. Bărbatul este divorţat şi are doi copii. În octombrie 2017, el a trecut cu bine de ultima testare psihologică. Marţi, a fost arestat, după ce s-a predat la Poliţie, fiind suspendat din funcţie de către reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN)

Potrivit unui comunicat de presă transmis de către reprezentanţii MApN, plutonierul Florin Oprea, specialist în grupa reparaţii şi conservare a Depozitului 129 Materiale Tehnice din subordinea Bazei 2 Logistice din Târgovişte, a fost arestat marţi după ce s-a predat la sediul Poliţiei Titu.

”Subofiţerul este angajat al MApN. din anul 2009, perioadă în care a avut un comportament normal, nefiind implicat în alte evenimente. A trecut toate testările psihologice la care a fost supus conform normelor în vigoare. Ultima dintre aceste testări a fost efectuată în data de 19.10.2017, fiind declarat admis. Militarul este divorţat şi are 2 copii. Ministerul Apărării Naţionale transmite condoleanţe familiei îndoliate”, se arată în comunicatul citat de News.ro.

Ministerul anunţă că instituţia militară va colabora cu organele de anchetă competente, în stabilirea circumstanţelor producerii acestui tragic eveniment.

De asemenea, MApN anunţă că bărbatul a fost suspendat din funcţie.

”În conformitate cu prevederile art.89 din Legea nr.80/1995, privind statutul cadrelor militare, subofiţerul va fi suspendat din funcţie pe perioada în care, fiind în stare de arest preventiv, este urmărit penal, trimis în judecată, ori este judecat de către instanţele judecătoreşti. Pe perioada suspendării din funcţie, militarul nu va beneficia de niciun drept din partea Ministerului Apărării Naţionale”, mai anunţă Ministerul.

Totodată, MApN anunţă că, potrivit legii, „cadrele militare condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executarea acesteia, care anterior au fost suspendate din funcţii, se trec în rezervă începând cu data suspendării”.

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, şi-a urmârit, marţi după-amiază, concubina până la un coafor din localitatea Titu, a intrat după ea şi a înjunghiat-o.

Femeia, în vârstă de 25 de ani, a fost transportată la spital, dar nu a putut fi salvată şi medicii au declarat decesul.

Militarul, originar din localitatea Lunguleţu, trăia de mai mult timp cu tânăra în concubinaj, cei doi având împreună un copil minor.

Sursele judiciare au precizat că recent între cei doi au apărut neînţelegeri.

După comiterea faptei militarul s-a predat la Poliţie, iar cazul a fost preluat de Parchetul Militar care a deschis pe numele bărbatului un dosar penal pentru infracţiunea de omor.

Citește și...