Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, plasat sub control judiciar

Vocea.biz / 19.01.2018
Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, plasat sub control judiciar

Tribunalul Bacău a decis, vineri, plasarea sub control judiciar a fostul deputat PSD de Neamţ Ionel Arsene, actual preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, prentru care DNA ceruse arestarea preventivă. Decizia nu este definitivă, transmite News.ro.

”Alex, Gabi, părinţii mei dragi, prietenii mei iertaţi-mă că aţi fost nevoiţi să treceţi prin asta!”, a scris Ionel Arsene pe pagina sa de Facebook, după decizia Tribunalului Bacău.

El spune că va lăsa justiţia să arate adevărul. ”Am încredere în conduita magistraţilor, am încredere în capacitatea lor de a judeca cu celeritate acest caz. Nu voi face comentarii cu privire la dosar. Voi demonstra în instanţă datele cu privire la nevinovăţia mea. Vă asigur că sunt demn de toată afecţiunea şi încrederea pe care mi-aţi arătat-o în aceste zile! Sunt absolut conştient de cât de grea este această situaţie şi nu voi încerca nicio secundă să disimulez sau să minimalizez momentul dar vă asigur pe toţi că vom merge mai departe, mai fermi şi mai hotăraţi! Nu voi lasa ca cele întâmplate să-mi afecteze activitatea şi voi munci în continuare cu acelaşi drag pentru Neamţ şi pentru România! Celor care sperau că prin această acţiune a procuraturii nu îmi voi continua activitatea de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ le transmit că nu voi renunţa la exercitarea mandatului pe care nemţenii mi l-au încredinţat. Avem treabă în perioada următoare, avem proiecte de implementat”, precizează Ionel Arsene.

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a fost reţinut joi pentru 24 de ore pentru trafic de influenţă, a anunţat DNA.

“Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 18 ianuarie 2018, a inculpatului Arsene Ionel, la data faptelor deputat în Parlamentul României şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a unui partid politic, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă”, transmitea DNA.

Acesta este acuzat că în 2013, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro “pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală”.

Banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

Citește și...