Mesajul lui Despescu, la final de mandat: Modul meu de acţiune a fost corect

Vocea.biz / 17.01.2018
Mesajul lui Despescu, la final de mandat: Modul meu de acţiune a fost corect

Fostul şef al Poliţiei Române Bogdan Despescu, demis miercuri de către premierul interimar Mihai Fifor, le-a transmis colegilor săi un mesaj la final de mandat, în care spune că eforturile Poliţiei Române de a creşte gradul de siguranţă pentru cetăţeni prin reducerea criminalităţii în toate domeniile ei au fost umbrite de unii poliţişti, prin cazuri izolate, un exemplu fiind şi poliţistul de la Brigada Rutieră acuzat de pedofilie.

Despescu spune că a luat toate măsurile în acest caz pentru găsirea agresorului şi pentru tragerea la răspundere a celor care nu şi-au respesctat atribuţiile şi susţine că a dorit să lase rezultatele anchetei să lămurească unele aspecte. „Timpul va demonstra că modul meu de acţiune a fost corect”, spune Bogdan Despescu.

„Sunt conştient că eforturile noastre, ale celor pentru care meseria de poliţist este o vocaţie, pot fi umbrite cu uşurinţă de comportamente izolate ale celor care nu au înţeles că uniforma de poliţist nu te poziţionează deasupra legii. Un astfel de caz, căruia i-am acordat o atenţie deosebită, a fost relatat şi în ultimele zile”, spune Bogdan Despescu, referindu-se la cazul poliţistului de la Brigada Rutieră a Capitalei, Eugen Stan, acuzat de mai multe fapte de pedofilie.

Bogdan Despescu spune că a luat toate măsurile ce se impuneau pentru găsirea agresorului şi pentru tragerea la răspundere a celor care nu şi-au respectat atribuţiile, precum şi pentru stabilirea cauzelor care au dus la această situaţie. El afirmă că a dorit să lase rezultatele anchetei să lămurească unele aspecte, nedorind să dea curs discuţiilor lansate în spaţiul public, titrează News.ro.

„În ceea ce mă priveşte, îmi exprim convingerea că timpul va demonstra că modul meu de acţiune a fost corect. De altfel, activitatea mea profesională a fost întotdeauna caracterizată de respectarea legii, de integritate şi echidistanţă, iar unul dintre angajamentele asumate a fost toleranţă zero faţă de orice individ care a încălcat legea, indiferent de calitatea acestuia”, mai spune fostul şef al Poliţiei Române.

De asemenea, el afirmă că, deşi perioada sa de mandat a fost una grea, a fost, totuşi, frumoasă, cu provocări şi cazuri complexe rezolvate şi că, deşi sistemul se confruntă cu deficit de personal, cetăţenii nu au resimţit acest lucru, pentru că poliţiştii şi-au desfăşurat activitatea cu devotament şi sacrificiu, iar rezultatele au arătat asta, criminalitatea de orice fel fiind cea mai redusă din ultimii 10 ani.

Bogdan Despescu adaugă, în finalul mesajului său, că ştie că munca de poliţist nu este una simplă, dar devine mod de viaţă atunci când este făcută cu pasiune şi cu respect faţă de comunitate şi faţă de lege. El îşi exprimă încrederea faţă de poliţişti şi îi roagă să îşi facî în continuare meseria cu profesionalism, indiferent de conjuncturi.

Premierul interimar Mihai Fifor l-a demis pe şeful Poliţiei Române, Bogdan Despescu, şi l-a numit pe Cătălin Ioniţă în această funcţie, pentru şase luni.

În 9 ianuarie, după declanşarea scandalului din Poliţia Română generat de cazul poliţistului acuzat de agresiuni sexuale, cele mai recente victime fiind doi copii, ministrul Carmen Dan i-a trimis premierului Mihai Tudose propunerea de schimbare din funcţie a şefului IGPR, Bogdan Despescu. De asemenea, ea a propus înlocuirea acestuia cu Cătălin Ioniţă. Propunerea a fost refuzată însă de Mihai Tudose, care i-a cerut lui Bogdan Despescu să îi prezinte, în termen de săptămână, un raport.

Ulterior, Mihai Tudose a acuzat-o pe Carmen Dan că l-a minţit, spunând că nu mai doreşte să mai lucreze cu ea şi că dacă va fi lăsată să îşi dea demisia o va accepta. Carmen Dan a refuzat să demisioneze, iar acest conflict a generat decizia luată luni de Comitetul Executiv al PSD, care i-a retras sprijinul politic lui Mihai Tudose, acesta demisionând din funcţia de premier.

Citește și...