Alertă de călătorie în Franța din cauza unei epidemii de gripă

Vocea.biz / 15.01.2018
Alertă de călătorie în Franța din cauza unei epidemii de gripă

MAE avertizează cetățenii care doresc să călătorească sau se află pe teritoriul Franței că până la finalul lunii ianuarie, țara va rămâne în stare de alertă din cauza epidemiei de gripă.

MAE a emis o avertizare de călătorie pentru Franța. Autoritățile din Hexagon au anunțat că țara va menține starea de alertă cauzată de o epidemie de gripă până la finalul lunii ianuarie.

“Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească pe teritoriul Republicii Franceze că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale franceze, până la sfârşitul lunii ianuarie 2018 va fi menţinută starea de alertă pentru epidemie de gripă, pe tot teritoriul francez,” se arată într-un comunicat al MAE.

Epidemia de gripă a făcut victime, în special, în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 64 ani. Au fost înregistrate un număr de aproximativ 12.000 persoane care s-au prezentat la serviciul de urgenţe pe întreg teritoriul Franţei. Autorităţile locale consideră că vârful endemic nu a fost încă atins, dar, pe întreg teritoriul Franţei, spitalele sunt deja saturate.

Ministerul recomandă vaccinarea anti-gripală sezonieră.

“Se recomandă vaccinarea anti-gripală sezonieră, cu prioritate a grupelor la risc de complicaţii cauzate de gripă, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, grupe menţionate şi în materialul informativ postat pe site-ul http://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-utile,” se mai arată în comunicatul MAE.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 şi +33147052755, Consulatului General al României la Marsilia: +33491221741, Consulatului General al României la Strasbourg: +33369321938 şi Consulatului General al României la Lyon: +33478607252 apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefoanele de permanenţă ale misiunii diplomatice a României în Franţa: +33680713729, Consulatului General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatului General al României la Strasbourg: +33627050022 şi Consulatului General al României la Lyon: +33643627736.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://paris.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://lyon.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia ‘Călătoreşte în siguranţă’ (disponibilă gratuit în ‘App Store’ şi ‘Google Play’), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare ‘Un SMS îţi poate salva viaţa!’.

Citește și...