Preţul unui buletin buglăresc fals, 1.000 de dolari. Nu destul pentru a-i păcăli pe poliţiştii români

Vocea.biz / 12.01.2018
Preţul unui buletin buglăresc fals, 1.000 de dolari. Nu destul pentru a-i păcăli pe poliţiştii români

Un turc a plătit 1.000 de dolari pentru un buletin bulgăresc fals, însă n-a reuşit să-i păcălească pe poliţiştii de frontieră români şi să intre în ţară.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), joi, în jurul orei 22:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru a intra în țară, ca pasager într-un autoturism, un bărbat care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate eliberată de autoritățile bulgare.

Polițiștii de frontieră care au verificat documentul au constatat că persoana prezentă la control nu este una și aceeași cu cea din fotografia cărții de identitate, motiv pentru care s-au efectuat verificări suplimentare.

“Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetățeanul turc Y.K., în vârstă de 30 de ani. Față de cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat cartea de identitate bulgărească din Ankara — Turcia, contra sumei de 1.000 dolari și a recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Germania pentru a se angaja”, se arată în comunicatul IGPF.

Conform protocolului româno-bulgar cetăţeanul turc a fost preluată de autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și luării măsurilor legale ce se impun.

Citește și...