Preotul paroh trimis în judecată de DNA, suspendat din funcție de Mitropolia Ardealului

Vocea.biz / 11.01.2018
Preotul paroh trimis în judecată de DNA, suspendat din funcție de Mitropolia Ardealului

Preotul paroh trimis în judecată de DNA pentru că a obținut fraudulos fonduri europene a fost suspendat din funcție. Mitropolia Ardealului a precizat că sancțiunea va fi retrasă sau prelungită în funcție de decizia magistraților.

Preotul paroh din Cincu, trimis în judecată de DNA pentru obținerea frauduloasă de fonduri europene a fost suspendat din funcție. Anunțul a fost făcut de Mitropolia Ardealului.

“În urma deciziei procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de trimitere în judecată a preotului Florin Adrian Butum, paroh al Parohiei Cincu, Protopopiatul Făgăraş II, judeţul Braşov, publicată în ziua de 9 ianuarie a.c., Permanenţa Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului a hotărât, în conformitate cu prevederile Regulamentului autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, suspendarea învinuitului din oficiul de paroh al parohiei Cincu, începând cu data de 10 ianuarie 2017,” se arată într-un comunicat de presă al Mitropoliei.

Oficialii bisericii spun că sancțiunea impusă preotului va fi prelungită sau retrasă în funcție de decizia magistraților.

DNA l-a trimis în judecată pe preotul paroh Florin Adrian Butum după ce acesta a depus documente false pentru obținerea unor fonduri europene. Printre altele, Butum a solicitat finanțare de la APIA pentru un teren care se afla în perimetrul poligonului militar de la Cincu. Alături de Butum, în judecată a fost trimisă și Parohia Cincu, un funcționar al primăriei din localitate și un medic veterinar.

Citește și...