Statutul Casei Regale, aviz negativ din partea guvernului

Vocea.biz / 10.01.2018
Statutul Casei Regale, aviz negativ din partea guvernului

Guvernul a dat un aviz negativ pentru Statutul Casei Regale promovat de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Premierul a precizat în repetate rânduri că nu este de acord cu propunerea venită din partea celor doi președinți. 

Guvernul a dat un aviz negativ Statutului Casei Regale, susținut de Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, spun jurnaliștii de la Digi24.

În repetate rânduri, premierul Tudose a declarat că nu este de acord cu statutul iar în ceea ce privește utilizarea Palatului Elisabeta, șeful executivului a precizat că acesta a fost acordat Regelui Mihai, ca reședință, în calitatea sa de fost șef de stat. Asta nu înseamnă, spunea premierul, că imobilul trebuie să fie acordat și descendenților săi. Tudose a precizat că Principesa Margareta poate închiria Palatul pentru fundația pe care o conduce.

Statutul prevedea ca Palatul Elisabeta să fie oferit spre utilizare, pentru următorii 49 de ani, Casei Regale. Avizul guvernului este necesar deoarece imobilul este un activ al RA-APPS, regie aflată în subordinea guvernului.

Statutul juridic al Casei Regale a iscat controverse și în comisia juridică a Senatului unde PSD a grăbit adoptarea acestuia.

Inițiativa lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu prevede „recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică.” Prin statut, șeful Casei Regale va avea o poziție asimilată cu cea a unui fost șef de stat iar guvernul ar trebui să aprobe un buget anual pentru Casa Regală.

Citește și...