Percheziții în Prahova. Polițiștii vizează o grupare specializată în furt din locuințe

Vocea.biz / 10.01.2018
Percheziții în Prahova. Polițiștii vizează o grupare specializată în furt din locuințe

Mascații au descins la mai multe adrese din județul Prahova. Polițiștii vizează o grupare care s-ar fi specializat în furturi din locuințe și societăți comerciale. Șapte persoane vor fi duse la audieri.

Poliţiştii din Prahova şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române efectuează 14 percheziţii la persoane bănuite de furturi din societăţi comerciale, locuinţe şi anexe.

Potrivit anchetatorilor, persoanele au furat mai multe bunuri pe care mai apoi le-au folosit în interes propriu sau le-au vândut altor persoane.

“Din cercetări au rezultat indicii că, începând cu luna iulie a anului 2017 şi până în prezent, cei în cauză ar fi sustras diverse bunuri, pe care ulterior, fie le-ar fi utilizat în interes propriu, fie le-ar fi comercializat către diverse persoane fizice,” se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Prejudiciul esitmat în acest dosar se ridică la aproximativ 250.000 de lei.

Șapte persoane vor fi duse la sediul poliției pentru audieri, mai anunță oamenii legii.

Citește și...