Mită de 10.000 de forinți în Harghita pentru obținerea unei programări la Serviciu de Permise

Vocea.biz / 10.01.2018
Mită de 10.000 de forinți în Harghita pentru obținerea unei programări la Serviciu de Permise

Direcția Generală Anticorupție a fost sesizată de un ofițer din cadrul Serviciului Public de Permise Harghita că două persoane au încercat mituirea sa. Ofițerului i s-au oferit 10.000 de forinți pentru a efectua o programare pentru susținerea probei practice.

Două persoane din județul Harghita sunt cercetate pentru dare de mită după ce au fost prinse în flagrant de polițiștii de la DGA. Un coleg ofițer, care lucra la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a anunțat la DGA faptul că cele două persoane i-au oferit 10.000 de forinți (echivalentul a aproximativ 150 RON) pentru efectuarea programării necesare susținerii de către unul dintre suspecți a probei practice, în vederea obținerii permisului de conducere categoria „B”.

“În fapt, cele două persoane, la aceeași dată, s-au prezentat la sediul S.P.C.R.P.C.I.V. Harghita în biroul ofițerului de poliție, ocazie cu care, în dosarul ce conținea documentele uneia dintre ele, au introdus un plic în care se afla suma de 10.000 forinți, cu scopul de a obține o programare într-un termen mai scurt”, se arată în comunicatul DGA.

Ofițerul a refuzat categoric oferta, și-a anunțat superiorii și a sesizat fapta la D.G.A. – S.J.A. Harghita.

Tags:
Citește și...