Mesaj de susţinere de la New York pentru protestul ”Vă vedem din Sibiu”

Vocea.biz / 10.01.2018
Mesaj de susţinere de la New York pentru protestul ”Vă vedem din Sibiu”

Aproximativ o sută de persoane au participat, miercuri, la cel de-al 15-lea flashmob organizat în faţa sediului PSD din Sibiu, sub sloganul ”Uniţi suntem puternici”. Artistul Dan Perjovschi, aflat la New York, a transmis un mesaj de susţinere a mişcării: ”Rezist. Exist”.

Evenimentul a început, ca de fiecare dată, la ora 12.00 şi a durat 15 minute. Cel de-al 15-lea flashmob s-a desfăşurat sub sloganul ”Uniţi suntem puternici”, titrează News.ro.

”«Vă vedem» a devenit strigătul tăcut al celor ce nu vor să capituleze în faţa distrugerii statului de drept. PSD-ul, deşi a auzit acest mesaj al societăţii, încă tot nu l-a înţeles. Aşadar trebuie să fie repetat, până îl vor pricepe”, au transmis organizatorii.

Protestul a fost, ca de fiecare dată, mut, participanţii ascultând în linişte clopotele Bisericii Evanghelice din centrul municipiului Sibiu care bat, zilnic, la ora 12.00.

Artistul Dan Perjovschi, originar din Sibiu, s-a alăturat protestului în stilul caracteristic şi a transmis o fotografie din New York, postată pe pagina oficială a comunităţii ”Vă vedem din Sibiu”.

Artistul apare în faţa unui zid pe care scrie ”Rezist. Exist” şi ţine în mână un rucsac pe care sunt desenaţi cei doi ”ochi”, simbolul mişcării ”Vă vedem”.

”Vă vedem de la New York”, este mesajul care însoţeşte fotografia.

Tags:
Citește și...