Vlad Voiculescu: Propunerea de lege privind transplantul, “exact pe dos” față de cele din țările civilizate

Vocea.biz / 09.01.2018
Vlad Voiculescu: Propunerea de lege privind transplantul, “exact pe dos” față de cele din țările civilizate

Fostul ministrul al Sănătății, Vlad Voiculescu, critică în termeni duri propunerea de lege privind transplantul uman. Voiculescu spune că PSD, în plin scandal legat de modul în care se fac transplanturile în România, a elaborat un proiect care este “exact pe dos” față de reglementările din celelalte state europene.

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, critică dură propunerea de lege privind transplantul înaintată de social-democrați. Voiculescu spune că actualul ministru, Florian Bodog, în ciuda declarațiilor publice, în loc să rezolve problemele legate de transplanturi, sfidează pacienții.

“În timp ce o ţară întreagă este oripilată de fărădelegile domnului Lucan, de modul în care viaţa pacienţilor depindea de toanele şi de pofta de îmbogăţire a acestuia, domnul Bodog, ministrul Sănătăţii de mai bine de 12 luni, nu doar că nu ia nicio măsură pentru a opri abuzurile şi crimele… dar face exact pe dos! Conform noii propuneri de Lege privind transplantul uman propusă de echipa domnului Bodog şi de echipa Zota-Deac de la ANT, FĂRĂDELEGEA DEVINE LEGE!!!,” scrie fostul ministru pe pagina sa de socializare.

Articolul 57 din proiectul de lege dă întreaga putere pentru alegerea pacientului care urmează să primească transplantul în mâna șefului echipei chirurgicale.

“Alocarea devine în mod legal privilegiul șefului echipei chirurgicale… care va avea, de data asta cu legea în mână, drept de viață și de moarte asupra pacienților săi, fără să fie ținut de absolut nicio regulă,” argumentează Voiculescu.

Ministru oferă drept exemplu criteriile respectate de țările care fac parte din Eurotransplant, o organizație din care România a refuzat în repetate rânduri să facă parte.

“Să luăm modelul Eurotransplant – organizația internațională în care România a fost invitată în repetate rânduri, invitație refuzată de tot atâtea ori de șefii transplantului de la noi. De îndată ce un donator devine disponibil în zona Eurotransplant, laboratorul cel mai apropiat determină grupa de sânge al donatorului și caracteristicile țesutului. Toate informațiile relevante (medicale) despre donator, precum și informații despre organele specifice sunt transferate în baza de date Eurotransplant. Eurotransplant generează o listă de potrivire pentru fiecare organ. Lista de potriviri este generată de un algoritm computerizat care ia în considerare toate criteriile medicale și etice,” spune fostul ministru.

Criteriile stabilite de Eurotransplant sunt obiective și transparente, mai spune ministrul și urmărește regula generală potrivit căreia toate organele de la donator dintr-un stat membru Eurotransplant “vor fi transplantate în acea țară dacă există receptori compatibili. Doar în cazul în care nu există receptor compatibil în acea țară, organele sunt direcționate către centre de transplant din alte state membre Eurotransplant.”

Citește și...