Premierul Tudose i-a îndemnat pe președinții Consiliilor Județene din țară să ceară sprijinul guvernului pentru dotarea unităților medicale pe care le au în subordine. Mesajul premierului a venit în contextul semnării contractelor pentru mai multe aparate de imagistică medicală.
Premierul Tudose îi îndeamnă pe președinții Consiliilor Județene din țară să ceară susținerea guvernului atunci când vine vorba de dotarea spitalelor pe care le au în subordine. Mesajul premierului a venit în contextul semnării contractelor de achiziționare pentru mai multe aparate de imagistică medicală.
“Azi-dimineaţă am primit un telefon de la un preşedinte de Consiliu Judeţean, care era nemulţumit că el de ce nu? Răspunsul a fost foarte simplu. E ca la loto. N-ai jucat. N-ai scris, n-ai cerut, n-ai solicitat […] Şi un sfat şi o rugăminte pentru cei care nu sunt prezenţi în sala aceasta: […] să scrie, să ceară, să solicite, fiindcă vor găsi ajutor”, a spus premierul Tudose.
Șeful guvernului a ținut și să îi felicite pe președinții Consiliilor Județene care vor beneficia de noile echipamente și l-a felicitat și pe ministrul Sănătății despre care a spus că a avut rezultate impresionante la minister.
Tudose, în schimb, a recunoscut că sistemul medical din România se află într-o stare precară, mai ales atunci când vorbim de dotări și a precizat că dorește ca în următorii ani această situație să se schimbe iar românii să poată beneficia de servicii medicale de calitate, la unitățile medicale cele mai apropiate de reședința lor.
“Cifrele sunt absolut impresionante şi sunt impresionante şi dureroase fiindcă suntem în situaţia în care, da, să avem nevoie de zeci de computere tomografe, de zeci, sute de RMN-uri, de zeci, sute, mii de salvări, de blocuri operatoare […] Aş vrea ca orice român, care se duce la spitalul cel mai apropiat de locul unde locuieşte sau i s-a întâmplat un necaz, să beneficieze de tot ceea ce are dreptul să beneficieze. Nu este o pomană. Statul este obligat. Suntem cu toţii obligaţi – şi noi, Guvernul, şi dumneavoastră, reprezentanţii autorităţilor publice locale, preşedinţi de consilii judeţene sau primari – să punem la dispoziţie oamenilor pe care îi reprezentăm tot ceea ce înseamnă protecţia şi ajutorul statului şi în domeniul sănătăţii,” a mai spus premierul.
Mihai Tudose a participat la semnarea contractelor pentru achiziția a 14 computere tomograf, 24 de aparate RMN și 21 de sisteme informatice PACS.