Fratele lui Radu Mazăre a plecat şi el în Madagascar, avocatul spune că va reveni

Vocea.biz / 08.01.2018
Fratele lui Radu Mazăre a plecat şi el în Madagascar, avocatul spune că va reveni

Alexandru Mazăre, fratele lui Radu Mazăre, nu s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde era programat un nou termen în dosarul în care este judecat alături de fostul primar al Constanţei şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern. Fostul parlamentar este plecat în Madagascar, dar urmează să revină în ţară în această săptămână, a spus avocatul acestuia conform News.ro.

Un nou termen în dosarul în care Alexandru Mazăre, Radu Mazăre şi omul de afaceri Avraham Morgenstern sunt judecaţi pentru fapte de corupţie privind ridicarea locuinţelor sociale din cartierul “Henri Coandă” din Constanţa a avut loc luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Niciunul dintre cei trei inculpaţi din acest dosar nu s-a prezentat în faţa instanţei.

Avocatul lui Alexandru Mazăre a spus în faţa instanţei că acesta nu s-a putut prezenta la proces deoarece este plecat din ţară, în Madagascar. Apărătorul fostului parlamentar a precizat că Alexandru Mazăre va reveni în ţară în această săptămână.

De asemenea, nici omul de afaceri Avraham Morgenstern nu a fost prezent în sala de judecată, el fugind din ţară. El este condamnat într-un alt dosar la opt ani de închisoare pentru evaziune fiscală. Avraham Morgenstern a fost prins luna trecută în Argentina, autorităţile desfăşurând proceduri pentru aducerea acestuia în România.

La termenul de luni urma să fie audiat un martor, angajat al firmei deţinute de Avraham Morgenstern, dar nici persoana respectivă nu a venit în faţa instanţei deoarece nu a fost găsită la domiciliu.

Fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, fratele acestuia, fostul senator Alexandru Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern au fost trimişi în judecată, în 1 aprilie 2016, pentru fapte de corupţie, în dosarul privind construirea locuinţelor sociale din cartierul “Henri Coandă” din Constanţa.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, a lansat, la începutul anului 2011, programul de construire a unor locuinţe modulare grupate în Campusul Social “Henri Coandă”, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Constanţa. În acest context, Avraham Morgenstern i-ar fi dat lui Radu Mazăre 175.000 de euro, pentru că acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei pentru contractul de construire a campusului social, în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro). Anchetatorii susţin că din cei 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi în contul personal al lui Radu Mazăre şi 80.000 de euro în contul pus la dispoziţie de fratele acestuia, senatorul Alexandru Mazăre, ambele fiind deschise la o banca din Israel. “Banii, primiţi în mai multe tranşe, au urmat un circuit ascuns, prin intermediul unor conturi aparţinând unor societăţi off shore, conturi deschise la bănci din străinătate”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei. În schimbul banilor primiţi de la Morgenstern, Radu Mazăre a iniţiat hotărâri de consiliu local prin care au fost aprobate diverse etape ale procedurii de achiziţie sau prin care a fost favorizată societatea comercială reprezentată de omul de afaceri. În ce priveşte acuzaţiile de fals în declaraţii, procurorii au stabilit că, în declaraţiile de avere depuse în perioada 2011-2012, Radu Mazăre şi Alexandru Mazăre nu au menţionat conturile personale deschise la unitatea bancară din Israel şi nici sumele de bani virate cu titlu de mită de către omul de afaceri.

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a plecat în Madagascar la sfârşitul lunii decembrie. Atunci, el trebuia să se prezinte la Poliţia Constanţa, în cadrul controlului judiciar, dar a transmis că a plecat în Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic. El susţine, într-o scrisoare adresată “tuturor autorităţilor interesate din România”, că a decis să ceară azil politic în Madagascar pentru că este “o ţintă politică a statului paralel”, iar în România nu mai are “nicio şansă să beneficieze de o justiţie corectă, independentă, obiectivă şi imparţială”. El mai spune că se va întoarce atunci când în ţară va exista “o justiţie reală”.

Citește și...