Accident șocant în Timiș. Un parapantist a murit după ce a fost lovit de elicea parapantei pe care o folosea

Vocea.biz / 08.01.2018
Accident șocant în Timiș. Un parapantist a murit după ce a fost lovit de elicea parapantei pe care o folosea

Un accident șocant a avut loc duminică, în satul Gelu din județul Timiș. Un parapantist în vârstă de 35 de ani a murit după ce a fost lovit în spatele capului de elicea parapantei pe care o folosea.

Bărbatul a vrut să profite de vremea frumoasă și a ieșit să zboare cu parapanta sa cu motor, împreună cu mai mulți prieteni. La un moment dat, acesta a aterizat pe un teren viran din apropierea satului Gelu și a încercat să repare o defecțiune la motor. Din neatenție, elicea l-a lovit în moalele capului, practic, decapitându-l, conform tion.ro.

La fața locului au fost chemate mai multe echipaje de urgență, dar acestea nu au mai putut face nimic pentru tânăr, pentru că leziunile suferite de el erau incompatibile cu viața.

Polițiștii au deschis un dosar penal în această cauză și fac cercetări în continuare pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Citește și...