MAI: 51 de persoane au fost salvate din situaţii cu risc medical

Vocea.biz / 28.02.2018
MAI: 51 de persoane au fost salvate din situaţii cu risc medical

Peste 50 de persoane au fost salvate din situații cu risc medical, arată datele MAI din ultimele 24 de ore. Efectivele de poliție au intervenit în zonele afectate de fenomentele meteo severe și au ajutat peste 450 de persoane care au rămas înzăpezite.

Potrivit datelor centralizate la nivelul ministerului de Interne, în ultimele 24 de ore, în 26 de judeţe şi în municipiul Bucureşti au rămas activate grupele operative şi centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, iar în judeţele Brăila, Călăraşi şi Ialomiţa a fost ridicat nivelul capacităţii operative. Cele mai dificile situaţii au fost semnalate în judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Ialomiţa, Olt, Tulcea, Vrancea, Teleorman.

“Peste 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne – poliţişti, pompieri, jandarmi – cu peste 9.000 de mijloace tehnice sunt în continuare mobilizaţi pentru gestionarea efectelor cauzate de fenomenele meteorologice periculoase din judeţele pentru care au fost emise avertizări Cod Galben şi Cod Portocaliu,” se arată într-un comunicat al MAI.

De la începutul avertizărilor până în prezent, s-a acţionat pentru deblocarea a 450 de persoane rămase înzăpezite pe diverse căi rutiere şi au avut loc 45 de intervenţii pentru salvarea a 51 de persoane aflate în situaţii cu risc medical.

La nivel naţional este întreruptă alimentarea cu energie electrică pentru 50 de consumatori din localitatea Izbiceni, judeţul Olt.

MAI recomandă cetăţenilor să respecte indicaţiile autorităţilor, să se intereseze din timp asupra stării drumurilor şi a vremii înainte de a pleca la drum şi să evite pe cât posibil deplasările în zonele cu viscol şi ninsori abundente.

Pompierii au intervenit în Tulcea unde o ambulanţă care a preluat din municipiul Tulcea doi copii, în vârstă de 3 luni, respectiv 5 ani, a rămas înzăpezită în zona localităţii Topastasaul. Pentru preluarea copiilor şi transportarea lor la spital a fost trimis un autocamion al ISU. Ambulanța a ajuns la Constanța iar copii sunt în stare stabilă.

Pompierii de la ISU au intervenit și în județul Dolj pentru deszăpezirea căilor de acces în locuinţa unei persoane cu handicap locomotor.

În localitatea Sălcioara, comuna Curcani, pe DN4, un autocamion de intervenţie cu 6 cadre ISU şi utilaje ale autorităţilor locale au intervenit pentru deblocarea a două ambulanţe care au rămas înzăpezite în timp ce se deplasau pentru preluarea a două gravide.

Între localităţile Postăvari şi Popeşti-Leordeni (Ilfov), pe DN 4, 2 autoturisme cu 6 pasageri au rămas înzăpezite. S-a intervenit cu un utilaj de la CNAIR pentru deblocare.

Între localităţile Victoria şi Bărăganu din județul Brăila, pe DJ 211B, 4 autoturisme cu 7 persoane, dintre care trei 3 copii, nu au mai putut înainta din cauza zăpezii, fiind nevoie de intervenţia unui utilaj de deszăpezire.

În județul Constanța au fost desfăşurate mai multe intervenţii pentru preluarea unor cazuri medicale, printre care trei gravide, doi pacienţi cu afecţiuni cardiace şi unul cu probleme renale. Toţi pacienţii au fost transportaţi în siguranţă la spital.

Între localităţile Obregiţa şi Sihlea din Vrancea, pe DJ 202, o şenilată a ISU şi utilaje de la autorităţile locale au acţionat pentru deblocarea unei ambulanţe care transporta un pacient cu probleme hematologice.

Judeţul Teleorman
În județul Teleorman, în cursul zilei de ieri, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 s-a primit un apel prin care s-a solicitat sprijin medical pentru un bărbat cu probleme cardiace. Iniţial s-a intervenit cu 2 şenilate care nu au reuşit să ajungă la pacient deoarece pe anumite porţiuni de drum zăpada avea aproximativ 2 m. A fost trimisă o altă şenilată şi un echipaj de ambulanţă care au reuşit în cursul serii să preia bărbatul să-l transporte la unitatea de primiri urgenţe din Alexandria.

Totodată, o altă şenilată de la ISU s-a deplasat în localitatea Călineşti pentru a duce medicamente unui copil cu handicap de grad I.

Citește și...