Iohannis a promulgat legea privind Poliţia locală. Ce noi atribuţii au poliţiştii locali

Vocea.biz / 27.02.2018
Iohannis a promulgat legea privind Poliţia locală. Ce noi atribuţii au poliţiştii locali

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 69/2017 pentru completarea art. 9 din Legea poliției locale nr. 155/2010.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a legii, poliţiştii locali vor avea atribuţii în plus.

Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern face referire la articolul 9 din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 8 mai 2014, cu modificările și completările ulterioare, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

“supraveghează depozitele de deșeuri aflate în circumscripția teritorială a unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale pentru prevenirea declanșării unor incendii, cu consecințe negative pentru viața oamenilor, mediu și bunuri materiale;”.

OUG a venit în contextul în care în prezent se află în derulare faza contencioasă a unei proceduri de infringement al cărei obiect este nerespectarea de către România a prevederilor Directivei 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri în ceea ce privește închiderea depozitelor de deșeuri neconforme, care și-au sistat activitatea până la 16 iulie 2009, iar statul român are obligația de a lua toate măsurile ce se impun astfel încât această închidere să se realizeze cu respectarea prevederilor Directivei.

De asemenea, legea este necesară, potrivit Guvernului, pentru că incendierea acestor depozite poate determina atât afectarea și amânarea condițiilor de închidere a depozitelor de deșeuri, impunându-se crearea cadrului legal necesar cu privire la paza acestora, cât și consecințe negative asupra sănătății populației, respectiv poluarea apei și aerului, răspândirea de boli, propagarea factorilor de mediu nocivi.

Citește și...