Trafic oprit pe DN2, în judeţul Neamţ, după ce o cisternă încărcată cu 23 de tone de butanol şi octanol s-a răsturnat

Vocea.biz / 24.02.2018
Trafic oprit pe DN2, în judeţul Neamţ, după ce o cisternă încărcată cu 23 de tone de butanol şi octanol s-a răsturnat

Traficul pe DN2, în judeţul Neamţ, este oprit, sâmbătă, după ce o cisternă încărcată cu 23 de tone de butanol şi octanol s-a răsturnat, la faţa locului aflându-se două autospeciale şi o ambulanţă. Pompierii spun că nu sunt scurgeri din rezervorul mare al cisternei, nefiind afectată încărcătura, înregistrându-se doar scurgeri uşoare de motorină.

Conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN2, în zona localităţii Traian, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoseaua fiind acoperită cu un strat subţire de zăpadă, informează News.ro.

În prezent traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, iar autovehiculele sunt deviate pe DJ 207B.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ spun că cistena era încărcată cu 23 de tone de butanol şi octanol.

La faţa locului au fost trimise o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. Pompierii prezenţi la faţa locului au deconectat bornele de la acumulator. Ei au stabilit că nu sunt scurgeri din rezervorul mare al cisternei, înregistrându-se doar scurgeri uşoare de motorină din rezervor.

Traficul rutier este blocat în ambele sensuri, fiind deviat pe rute ocolitoare.

Tags:
Citește și...