80 de mineri de la Salina Slănic, blocaţi în subteran, nemulţumiţi de salarii

Vocea.biz / 20.02.2018
80 de mineri de la Salina Slănic, blocaţi în subteran, nemulţumiţi de salarii

Angajaţii Salinei de la Slănic au intrat în grevă, marţi, câteva zeci de mineri fiind blocaţi în subteran şi refuzând să iasă. Alţi peste o sută de lucrători de la mina de sare protestează la suprafaţă pentru a atrage atenţia asupra salariilor mici, dar şi a lispei investiţiilor.

Aproape 200 de angajaţi ai Salinei Slănic protestează, marţi, pentru a atrage atenţia asupra salariilor foarte mici ale minerilor care lucrează în mina de sare şi faţă de lipsa investiţiilor, scrie News.ro.

Potrivit liderului de sindicat Alexandru Drăgoi, aproximativ 80 de angajaţi sunt blocaţi în subteran, de unde refuză să iasă, iar alţi 110 salariaţi protestează la suprafaţă, la instalaţia de preparare a sării.

”Un salariu negociat al unui miner este de 1.900 de lei. Iar unul de la instalaţia de preparare este de 1.769. Deci salariile sunt foarte mici” a afirmat Alexandru Drăgoi.

Acesta a precizat că marţi au avut loc discuţii între reprezentanţii angajaţilor şi conducerea Salrom, de care apaţine Salina Slănic, şi că directorul le-a promis protestatarilor că va anunţa situaţia Consiliului de Administraţie al companiei şi autorităţilor guvernamentale.

Tags:
Citește și...