Avere nejustificată de peste 45.000 de euro în conturile unui lucrător vamal

Vocea.biz / 16.02.2018
Avere nejustificată de peste 45.000 de euro în conturile unui lucrător vamal

Agenția Națională de Integritate (ANI) anunţă că a descoperit o diferenţă nejustificată în conturile unui fost funcționar public-lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Halmeu.

Potrivit ANI, a fost constatată existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 205.728,77 Lei, între averea dobândită și veniturile realizate de către Sorin-Horea Chiriculescu în anii 2000 — 2010.

“Având în vedere cele de mai sus, Agenția Naționala de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Oradea, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către Sorin-Horea Chiriculescu”, se arată într-un comunicat al ANI.

Sorin-Horea Chiriculescu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, însă, conform ANI, nu a depus depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Citește și...