Ionel Arsene, fost deputat PSD, urmărit penal într-un nou dosar al DNA

Vocea.biz / 14.02.2018
Ionel Arsene, fost deputat PSD, urmărit penal într-un nou dosar al DNA

Fostul deputat PSD Ionel Arsene este urmărit penal într-un nou dosar instrumentat de DNA, au anunţat, miercuri, procurorii anticorupţie. Arsene este acuzat că ar fi cerut 5% dintr-un contract în valoare de 60 de milioane de lei.

Procurorii DNA notează că Ionel Arsene, la data faptelor deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, cercetat în stare de arest preventiv într-un alt dosar, este acuzat de trafic de influenţă.

“La data de 31 iulie 2015, suspectul Arsene Ionel, în calitate de deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene Neamț a unui partid politic, a pretins de la reprezentantul unei societăți comerciale (martor în cauză) un procentaj de 5% din suma totală de 60.000.000 lei ce trebuia alocată de Administrația Națională Apele Române (A.N.A.R.) pentru finalizarea contractelor pe care firma respectivă le avea în derulare cu administrațiile bazinale. În schimbul acestui comision, în perioada iulie – septembrie 2015, suspectul Arsene Ionel și-a exercitat influența asupra unui coleg de partid, la vremea respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru a-l determina să facă demersuri în vederea alocării de către A.N.A.R. a sumei anterior menționată, demersuri rămase însă fără rezultat”, se arată în ordonanţa procurorilor.

În celalălat dosar de corupţie, Arsene este acuzat de către procurorii DNA că în 2013, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro “pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală”.

Banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

La începutul lunii februarie, prefectul judeţului Neamţ, Vasile Panaite, a emis un ordin pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, arestat preventiv pentru trafic de influenţă

Citește și...