Plângere penală la Parchetul ICCJ cu privire la situaţia de la DNA Ploieşti

Vocea.biz / 13.02.2018
Plângere penală la Parchetul ICCJ cu privire la situaţia de la DNA Ploieşti

Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului General face cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a înregistrării unei plângeri penale şi care vizează aspectele prezentate de către mass-media în legătură cu situaţia de la DNA Ploieşti, transmite News.ro.

“Ca urmare a solicitărilor mass-media de a prezenta un punct de vedere în legătură cu relatările jurnalistice referitoare la o serie de aspecte vizând activitatea unor procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Structura Teritorială Ploieşti, Biroul de informare şi relaţii publice este abilitat să comunice următoarele: Secţia de urmărire penală şi criminalistică efectuează cercetări într-o cauză penală constituită ca urmare a înregistrării unei plângeri penale şi care vizează aspectele prezentate de către mass-media”, anunţă Parchetul ICCJ.

Totodată, Inspecţia Judiciară – din oficiu şi la solicitarea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii – face verificări prealabile pentru a stabili dacă există indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare cu privire la aceleaşi aspecte.

“Conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are deplină încredere că atât investigaţia penală cât şi verificările prealabile vor fi efectuate cu profesionalism şi vor elucida aspectele semnalate în mass-media”, precizează instituţia.

Antena 3 a difuzat, duminică seară, o înregistrare cu fostul deputat PSD Vlad Cosma, care susţine că procurorii Mircea Negulescu şi Lucian Onea de la DNA Ploieşti ar fi încercat să facă dosare în baza unor “probe fabricate” pe numele unor politicieni şi oameni de afaceri, între care Sebastian Ghiţă. Vlad Cosma a susţinut, de asemenea, că şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, i-ar fi cerut să modifice documente şi probe care ar fi fost folosite ulterior în dosar.

Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, a susţinut luni o conferinţă de presă pentru a răspunde acuzaţiilor de fabricare şi plantare de probe lansate de fostul deputat. Onea a spus că DNA Ploieşti nu a falsificat niciodată probe şi a respectat întotdeauna legea. Procurorul a afirmat că procurorii structurii pe care o conduce au fost avertizaţi de persoane din anturajul lui Vlad Cosma că va urma un atac, ceea ce s-a şi întâmplat, dar nu vor ceda presiunilor, chiar dacă acestea sunt din ce în ce mai agresive. Şeful DNA Ploieşti a precizat că chiar astăzi a solicitat Inspecţiei Judiciare (IJ) să facă verificări, fiind în joc reputaţia procurorilor.

Citește și...