Jandarmii brașoveni, intervenție pentru alungarea porcilor mistreți din oraș

Vocea.biz / 13.02.2018
Jandarmii brașoveni, intervenție pentru alungarea porcilor mistreți din oraș

Jandarmii brașoveni au avut parte de o intervenție mai neobișnuită. Oamenii legii au fost chemați să “restabilească ordinea publică” după ce mai mulți cetățeni s-au plâns că o turmă de porci mistreții se plimbă pe străzile municipiului. 

Jandarmii brașoveni au avut parte de o intervenție mai neobișnuită după ce mai mulți cetățeni au sunat la 112 pentru a reclama că o turmă de porci mistreți se plimbă pe străzile orașului.

“În această seară, în urma unui apel pe numărul unic de urgență 112 prin care a fost anunțată prezența unei turme de mistreți în zona străzilor Dobrogeanu Gherea și Molidului din municipiul Brașov, jandarmii brașoveni au fost nevoiți să intervină pentru “restabilirea” climatului de normalitate în ceea ce privește ordinea publică,” se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Brașov.

Jandarmii au reușit să gonească porcii mistreți spre pădure iar cetățenii și turiștii sunt rugați să nu confrunte animalele sălbatice ci să avertizeze autoritățile.

Citește și...